Dorința Consiliului Județean Timiș de a avea un concept nou pentru partea care îi aparține din Bastionul Theresia are acum și primele variante arhitecturale. Președintele instituției, Alfred Simonis, a prezentat o serie de randări despre cum au imaginat cei de la Facultatea de Arhitectură Timișoara noul concept al zonei istorice.
”Avem primele imagini, primele randări cu viitoarea transformare arhitecturală a Bastionului Theresia. Spuneam, în urmă cu câteva săptămâni, că vom lăsa pe mâna specialiștilor de la Facultatea de Arhitectură să vină cu propuneri pentru a integra acest simbol istoric al orașului în ceea ce ne dorim a fi o amplă intervenție pentru a readuce la viață valoroasa zonă”, transmite Simonis.
Conform noului concept, se dorește atât păstrarea amprentei istorice a locului, cât și integrarea armonioasă a unor elemente moderne: iluminat ambiental, fântâni, spații verzi, mobilier urban. De asemenea, în randări apare și o imensă tablă de șah.
”Mai mult, ne propunem deschiderea terasei generoase a Bastionului, unde vor fi amenajate, pe lângă zone pietonale, și cafenele sau restaurante. Totodată, ansamblul Bastionului va deveni un întreg, cu circulația rutieră oprită în timpul marilor evenimente culturale ce se vor desfășura aici. Vorbim despre o schimbare profundă, nu doar estetică. Bastionul Theresia are atât de multe de oferit, dar până acum nu a fost pus în valoare așa cum merita. De aceea, ne dorim să transformăm acest loc încântător, lipsit însă de energie, într-unul de atracție pentru timișeni, în primul rând, dar și pentru turiști”, mai spune Simonis.
Administratorul spațiului a organizat deja acolo o serie de concerte săptămânale, intenția este amenajarea de zone dedicate tinerilor artiști ai Timișoarei care să țină spectacole de teatru sau expoziții, dar și atragerea a cat mai mulți investitori din zona HORECA în spațiile deținute de CJT acolo.
”Nu vom renunța, însă, la menținerea și deschiderea unor noi galerii de artă”, spune șeful CJT.
Următorul pas este lansarea realizării unui studiu de fezabilitate, care va fundamenta din punct de vedere tehnic, arhitectural, dar și economic lucrările necesare pentru ca Bastionul să devină un adevărat pol cultural și unul social deopotrivă.
Comentarii prin facebook