Partidul Conservator se clatină din temelii. Membrii de partid fideli lui Dan Voiculescu au depus actele pentru înființarea unei noi formațiuni politice, deși s-a renunțat la posibila fuziune cu PLR, care a creat o mulțime de nemulțumiri. Șeful PC Timișoara se așteptă ca filiala să piardă o parte din membri, iar Maria Grapini face declarații doar vineri.
Pe 8 iunie au fost depuse la București actele pentru înființarea Partidului Puterii Umaniste (social-liberal). În spatele noii formațiuni politice se află susținătorii lui Dan Voiculescu, membri ai actualului Partid Conservator. Nemulțumirile în PC au început când s-a anunțat o eventuală fuziune cu PLR, grupare condusă de Călin Popescu Tăriceanu. Varianta a picat, iar cele două partide au decis să înființeze cel mult o alianță electorală. Totuși, nemulțumirile din partid nu au dispărut, iar formațiunea condusă de Daniel Constantin riscă să piardă o foarte mare parte din membri. Apele sunt destul de tulburi și la Timișoara, iar președintele filialei locale, Dorel Bogluț, se așteaptă la orice. „Nu știu ce să spun. Din ce cunosc eu, este posibil ca o parte din membrii fostului… sau actualului Partid Conservator se vor duce la formațiunea aceasta nou înființată, dar câți vor merge și când vor merge nu am nicio știință. (…) În ceea ce privește noile orientări ale politicii conservatoare din Timiș, nici eu nu știu prea multe. (…) Nu a anunțat nimeni că pleacă. Nimic! Eu ce simt de luni de zile de când s-a anunțat fuziunea, respectiv alianța, este cam o negură totală”, a declarat consilierul local. Acesta spune că nu are de gând să trădeze corabia conservatoare: „O să rămân fidel principiilor cu care am intrat în politică. Dacă am intrat într-un partid, într-un partid rămân”. Cele mai multe explicații despre cum va „juca” filiala” Timiș a PC le va oferi Maria Grapini, susținător declarat al lui Dan Voiculescu, care, în urma scandalului fuziunii, a ajuns chiar să-i ceară demisia lui Daniel Constantin. Liderul PC Timiș nu a putut să dea declarații, dar a anunțat că va face acest lucru vineri.
- Citește și: Sfârşit tragic pentru un tânăr de 18 ani! A căzut de pe o casă aflată în construcţie
- Citește și: Săptămâna absolvenţilor UPT! Zile cu spectacole şi voie bună: Carla’s Dream le va cânta studenţilor
- Citește și: Secția de Terapie Intensivă a Spitalului Județean Timișoara va fi extinsă printr-un program trasfrontalier
- Citește și: Warriors, participare onorabilă la turneul final la rugby U14
- Citește și: O femeie şi-a pierdut viaţa într-un accident tragic produs pe Centura Lugojului
- Citește și: Totul despre admiterea la USVT! Ofertă complexă şi diversificată
- Citește și: A fost decis traseul centurii feroviare de nord a Timișoarei
- Citește și: Finalizare proiect: DOTAREA CU MATERIALE DIDACTICE ȘI ECHIPAMENTE DIGITALE A UNITĂȚILOR DE ÎNVĂȚĂMÂNT PREUNIVERSITAR DE PE RAZA COMUNEI MOȘNIȚA NOUĂ, JUDEȚUL TIMIȘ
- Citește și: Consiliul Județean Timiș mută Clinica de Psihiatrie de pe Văcărescu la Moșnița pentru 2,1 milioane de euro
- Citește și: Taxele și impozitele locale din Timișoara se pot plăti la Stațiile de Plată SelfPay/FOTO
- Citește și: Luni s-a dat ultima probă de la Bac: limba maternă
- Citește și: Nicolae Robu a mai produs un aşa-zis sondaj de opinie. De această dată ca un omagiu pentru… Vitoria Lipan
- Citește și: Patrick Pascotă, locul doi la primele două participări în Campionatul European, pe urmele tatălui său
- Citește și: SCM Poli, argint la handbal pe… plajă
- Citește și: Primarul Fritz justifică decizia de a demola Pizzeria Poli/VIDEO
- Citește și: Restricţii de circulaţie pe strada Mihail Kogălniceanu
- Citește și: Berini, marea surpriză din „Judeţ”! Jimbolia şi Săcălaz, campioane judeţene, Ripensia mai stă în Liga 5
- Citește și: La Margina e tot mai mult de lucru. DRDP Timișoara nu mai recomandă prudență, ci să circulați prin altă parte
- Citește și: La ce se mai abonează românii? La şpagă! Ce lipseşte din povestea şpăgarilor din ISCTR Timişoara
- Citește și: Programul de lucrări al SDM în ziua de 16 iunie 2025
Comentarii prin facebook