Universitatea de Vest Timișoara, la Expo Dubai 2020. Instituția prezintă un film de promovare a culturii capitalei Banatului/VIDEO

Expo Dubai

Expo Dubai

Universitatea de Vest Timișoara este prezentă în aceste zile la EXPO 2020 Dubai, în standul de promovare al României, organizat de Ministerul Afacerilor Externe. Evenimentul se desfășoară în perioada 1 octombrie 2021 – 31 martie 2022, fiind așteptată participarea a 25 de milioane de vizitatori și a peste 190 de participanți oficiali.

Universitatea de Vest din Timișoara, prin UVT TV, a realizat un video de prezentare a orașului de pe Bega, care scoate în evidență dimensiunea culturală a Timișoarei. De asemenea, UVT este reprezentată de un grup de studenți ai Facultății de Muzică și Teatru, Lăpuște Dora, Bahnaru Eunice Iulia, Lázár Katalin, care vor susține o serie de concerte în cadrul pavilionului.

„EXPO 2020 Dubai este un eveniment de mare anvergură, de aceea este o oportunitate substanțială pentru România să își promoveze resursele naturale și culturale. UVT și-a asumat un rol activ în acest context, considerând că este o bună ocazie să promovăm Timișoara dintr-o perspectivă culturală, pentru că în anul 2023, când orașul nostru va fi Capitală Europeană a Culturii, Timișoara poate fi o destinație turistică nu doar pentru europeni, ci pentru vizitatori din întreaga lume.”, spune Marilen Pirtea, rectorul UVT.

Inspirat din echilibrul regăsit în ecosistemele naturale, New Nature, conceptul României la EXPO 2020 Dubai, își propune să prezinte ansamblul interrelațiilor dintre mediu, resurse, oameni și comunități care, interconectate, pot asigura o structură echilibrată, o dinamică ideală, o bună funcționare și noi oportunități pentru o dezvoltare sustenabilă: locală, regională și globală. Întreaga experiență din cadrul pavilionului reprezintă un demers strategic care îi va oferi vizitatorului un ansamblu de oportunități de conectare, prin instrumente digitale și aplicații mobile, la moștenirea culturală și naturală a României.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Puștiul din Timișoara pe care pariase Mihai Leu, start în memoria mentorului său la Reșița

Etapa de viteză în coastă de la Reșița, programată în acest weekend, va avea o semnificație aparte pentru unul dintre cei mai tineri piloți din competiție. Legitimat la clubul Canova Racing Timișoara, Nicolas Benea, considerat de regretatul Mihai Leu unul dintre cei mai promițători piloți ai noii generații, va concura în memoria fostului campion, care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Puștiul din Timișoara pe care pariase Mihai Leu, start în memoria mentorului său la Reșița
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Summer sale

Economic vezi arhiva Economic

Consiliul Județean Timiș are argumente pentru susținerea proiectului stadionului. A pus deoparte deja 100 de milioane de lei

Pus între ciocan și nicovală, șef al PNL Timiș și consilier al primului ministru, pe de  o parte, și cetățean și politician local, pe de altă parte, Marilen Pirtea ne spune că își dorește stadionul nou la Timișoara, dar trebuie înțeles că la bugetul național sunt probleme. Mult mai concret este colegul său de partid,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consiliul Județean Timiș are argumente pentru susținerea proiectului stadionului. A pus deoparte deja 100 de milioane de lei

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Universitatea de Vest din Timișoara anunță o nouă premieră pentru viața socio-economică a regiunii de vest, prin deschiderea primei grădinițe asociate instituțional la o comunitate universitară. Grădinița cu program prelungit ,,Smart Start UVT” își va deschide porțile pentru anul școlar 2025-2026, cu o perioadă de preînscriere ce va fi cuprinsă între 07 și 15 iulie...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Universitatea de Vest va avea o grădiniță în noul an școlar
Pus între ciocan și nicovală, șef al PNL Timiș și consilier al primului ministru, pe de  o parte, și cetățean și politician local, pe de altă parte, Marilen Pirtea ne spune că își dorește stadionul nou la Timișoara, dar trebuie înțeles că la bugetul național sunt probleme. Mult mai concret este colegul său de partid,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consiliul Județean Timiș are argumente pentru susținerea proiectului stadionului. A pus deoparte deja 100 de milioane de lei
Start înscrieri. Universitatea Politehnica Timișoara a dat startul oficial admiterii în anul universitar 2025-2026, prin demararea înscrierilor la cele 10 facultăți, online și fizic, la sediile facultăților și în centrele zonale de admitere. Arad (Colegiul Național MOISE NICOARĂ – P-ţa. Margareta Bibici nr.1 – tel. 0756079629)/ Deva (Colegiul Național DECEBAL – Strada 1 Decembrie 1918,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Gata, începe admiterea! Au început înscrierile online la UPT, în centrele zonale și în cele din facultăți
Reforma „burselor” propusă de stat nu este pe placul multora. Studenţii au ieşit în stradă, iar o părere negativă are şi rectorul UPT, Florin Drăgan care într-un punct de vedere personal spune că statutul nu sprijină cu adevărat educaţia. „Statul roman a luat decizii, atât la creşterea burselor, cât și acum la scăderea lor, doar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rectorul UPT nu vede cu ochi bun scăderea burselor. „Statul tratează educația ca pe un cost contabil, nu ca pe o investiție strategică”
Potrivit Barometrului Informat.ro – INSCOP Research, realizat în perioada 20-26 iunie 2025, Armata şi Biserica sunt instituțiile naționale în care românii au cea mai multă încredere. La polul opus se află Parlamentul şi Guvernul Încredere în instituții naționale Armata este instituția în care românii au cel mai ridicat nivel de încredere, 63% declarând că au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Armata şi Biserica sunt în continuare instituţiile în care românii au cea mai mare încredere. Sondaj INSCOP
CCIA Timiș anunță începerea unei noi serii a cursului gratuit de Grafician/Designer, în cadrul Proiectului #Skills4Future: Dezvoltarea Competențelor Digitale, Durabile și Antreprenoriale în era tehnologiei”. Acesta este cofinanțat din Fondul Social European Plus prin Programul Educație și Ocupare 2021-2027. Organizatori sunt Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș în calitate de beneficiar și Camera de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIAT face înscrieri pentru o nouă serie a cursului de Grafician/Designer
Timp de două zile, pe 2 și 3 august, în cartierul Fabric, pe strada Dionisie Linția, alăturată Palatului Karl Kunz, în cartierul Fabric din Timișoara. Asociația Prin Banat va organiza THEROS, un festival dedicat patrimoniului cultural și istoric. Festivalul marchează un moment simbolic pentru oraș, prin montarea festivă a statuii alegorice a verii – Theros,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara își recuperează o parte din patrimoniul istoric din cartierul Fabric. Statuia Theros va fi montată din nou pe Palatul Kunz/FOTO
În ciuda intențiilor bune ale celor trei noi parteneri implicați în proiect, Sala Polivalentă mică, de lângă Baza 2, mai are mult până la finalizare. Președintele CJ Timiș, instituția care va aduce cei mai mulți bani pentru continuarea lucrări, a vizitat șantierul. După 14 ani de construcție, stadiul actual este de doar 70 la sută...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noua sală de sport de la Baza 2, ajunsă la 70 la sută din investiție, mai are mult până la inaugurare/VIDEO
Top
deBanat.ro - spune realitatea!
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.

OSZAR »