Aproximativ 108.000 de candidaţi sunt aşteptaţi să participe la probele scrise din sesiunea din iunie a Bacalaureatului, care încep marţi, cu cea la Limba şi literatura română. 3660 de liceeni dau examenul în județul Timiș.
Primele rezultate se vor afişa în 20 iunie. În premieră, în acest an, elevii îşi vor putea vedea lucrările după evaluare, urmând ca apoi să decidă dacă vor să depună contestaţie.
Probele scrise din sesiunea iunie a examenului naţional de Bacalaureat 2025 încep marţi şi se vor desfăşura în 447 de centre de examen din toată ţara (58 în Timiș).
Conform datelor înregistrate şi transmise de comisiile judeţene/comisia Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti (ISMB), sunt aşteptaţi să participe circa 108.000 candidaţi (peste 94.400 de candidaţi din promoţia curentă şi peste 13.800 de candidaţi din seriile anterioare). Aceştia vor susţine toate probele sau, în funcţie de rezultatele obţinute în sesiunile anterioare şi recunoscute ca atare, doar probele nepromovate.
Marţi va avea loc proba la Limba şi literatura română, miercuri – proba obligatorie a profilului, vineri – proba la alegere a profilului/specializării. În 16 iunie este programată proba la Limba şi literatura maternă.
Probele încep la ora 9:00, iar accesul candidaţilor în săli este permis până la ora 8.30.
Candidaţii au trei ore pentru rezolvarea subiectelor, calculate din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor în sala de examen. Pentru redactarea unei lucrări scrise/rezolvarea subiectelor sunt prevăzute trei (3) ore, calculate din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor în sala de examen. Beneficiază de prelungire (cu cel mult două ore) candidaţii cărora li s-a aprobat solicitarea în acest sens de către comisiile judeţene, în concordanţă cu Procedura de asigurare a condiţiilor privind egalizarea şanselor pentru elevii cu deficienţe de vedere, deficienţe de auz şi tulburări de neurodezvoltare.
Pe durata desfăşurării probelor, toate sălile de examen sunt supravegheate audio-video.
Centrul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare va publica subiectele şi baremul de corectare pentru fiecare probă scrisă, zilnic, la ora 15:00, pe site-ul subiecte.edu.ro.
În zilele în care se desfăşoară probele scrise, Ministerul Educaţiei pune la dispoziţia celor interesaţi linia TELVERDE 0800801100 pentru sesizarea eventualelor disfuncţionalităţi privind organizarea/desfăşurarea examenului.
Evaluarea lucrărilor scrise din cadrul Bacaluareatului se realizează prin intermediul platformei dedicate evaluării digitalizate.
Afişarea primelor rezultate este programată în 20 iunie.
Comentarii prin facebook