Jurnal de campanie (2). Timişul are o nouă „echipă câştigătoare”: Piedone-Bojin. Secta „Robiştilor” promovează unul dintre cele mai insalubre personaje din spaţiul public

Titu Bojin nu mai candidează pentru preşedinţia CJ Timiş. S-o fi săturat şi el, după ce la ultimele alegeri locale a obţinut doar 4,06, pe atunci candidând pentru ALDE. Acum e lider judeţean al PUSL, partidul fondat şi controlat de fostul turnător la securitate Dan Voiculescu. Zilele trecute, Bojin a anunţat că PUSL nu va da candidat la preşedinţia CJ Timiş, acolo unde îl va susţine pe Alfred Simonis, emanaţia PSD-PNL. De amintit, cu 12 ani în urmă, Bojin câştiga preşedinţia CJ Timiş având în spate exact aceleaşi trei partide, care formau atunci USL, iar ca lideri parteneri pe Nicolae Robu şi Maria Grapini. O tempora, o mores.

În schimb, USL va avea candidaţi pentru Consiliul Judeţean. De altfel, Bojin a declarat în mai multe rânduri că partidul său va obţine cel puţin 7% procente în Timiş. E drept, atunci o avea lângă el şi pe Maria Grapini, torţionara limbii române. Aceasta din urmă, la fel ca în urmă cu cinci ani, a intrat în cantomant cu PSD pentru a obţine un nou mandat de europarlamentar. Bojin s-a mişcat repede, iar în locul lui Grapini şi l-a tras aproape pe un alt prigonitor al limbii române, nimeni altul decât… Piedone Popescu, liderul naţional în acte al PUSL. „Echipa câştigătoare PIEDONE BOJIN”, „Împreună facem imposibiulul posibil. Alătură-te echipei PUSL Timiş”, află dintr-un afiş cu cei doi.

Sigur, dacă Piedone e un personaj exact pe calapodul şi gustul „miticilor”, e greu de crezut că un astfel de bufon extrem de toxic poate prinde şi la bănăţeni. Că Bojin se mai dă şi mare bănăţean. Ori Piedone, un munte de nesimţire şi impostură, este fix genul de borfaş ce urăşte cel mai mult bănăţeanul.

Profesorul Robu, sprijinit de violatorul de minore Gelu Vişan

Şi dacă am vorbit de un personaj insalubru, nu pot să nu amintesc de un altă vidanjă a vieţii publice din România. Este vorba de fostul parlamentar PDL Gelu Vişan, autointitulat acum analist politic. Prezenţă constantă în cocinile autodeclarate televiziuni, Vişan propagă cele mai absurde teorii conspiraţioniste. O recentă postare video a lui Vişan este promovată la greu, în ultimele ore, pe reţelele de socializare de către fanii lui Nicolae Robu. În aceasta, Vişan, cu aerul său de mare păstrător al secretelor teribile privind planurile mondiale ale Ocultei, reia vechile teme cu Dominic Fritz spion german şi cu bunic SS. Pe lângă alte elucubraţii.

Altfel, adept al familiei tradiţionale, Vişan a fost condamnat în anii 90 pentru că a violat o minoră, căreia i-a transformat viaţa î coşmar. Pe atunci era „pedagog de şcoală nouă”. Ulterior a fost graţiat printr-un decret al preşedintelui Emil Constantinescu. Cu o nesimţire care sfidează Himalaya, a intrat ulterior în politică. Unde şi-a păstrat „coloana”. L-a pupat în fund până i s-au atrofiat buzele pe Traian Băsescu, apoi l-a scuipat, urmând exact aceleaşi proceduri şi cu Elena Udrea. Ei bine, pe aberaţiile unui asemenea individ pestilenţial şi libidinos îşi face campanie electorală profesorul Nicolae Robu. N-am discutat aici şi de banii care cică ar fi circulat pe ruta Timişoara – Bucureşti…

 

 

 

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

9 comentarii pentru acest articol

supapa a spus: (aprilie 16th, 2024 at 14:34 )

erau 2 (D O U A) proverbe: ” prosti dar multi” si „cine se aseamana se aduna”.
Astia is genu de oameni care nu ii primesti in tramvai ci ii cari cu RETTIMul

Gelu a spus: (aprilie 16th, 2024 at 18:10 )

Perfect ati spus, supapa….

Dan A. a spus: (aprilie 16th, 2024 at 18:35 )

E un mod de a cuceri o anumita parte a electoratului, din pacate. Cum zicea o reclama veche:
„Ei voteaza, voteaza si tu!”

Daniel a spus: (aprilie 16th, 2024 at 19:01 )

De când persoanele care declară că îl susțin pe Robu și propagă anumite materiale îl reprezintă pe acesta? Asta ar însemna că grămadă de USR-iști insalubrii care postează tot felul de aberații și se adresează folosind invective celor care nu sunt de-acord cu religia și profetul lor l-ar reprezenta pe Fritz și ar urma ordinele acestuia. Este ca și cum niște indivizi din tribună reprezintă echipa cu care țin.
Cât despre Piedone că ar fi un bufon este doar de suprafață pentru că un individ de talia lui care a câștigat niște bătălii grele în justiție trebuie să fie un sforar cu greutate în zona sa de acțiune.

Supapa a spus: (aprilie 16th, 2024 at 21:50 )

In anii 2000 radeam de bucuresteni ca numai bufoni avea ca primari: Lis , Ciorbea, Oprescu.
Dar karma a lovit puternic in fosta Mica Viena. Hai uica Lae ca vrem si noi un bufon mai mare ca Olguta. Ca doar vrem sa fin iar fruncea.
Dar nu fruncea culturii si fruncea talciocului.

PS: uica Lae, Recasu nu mai e. Dar acum cu PSD in spate aveti acces la ACS Poli direct.
PS2: daca Piedone si-a schimbat numele…sa faca si uica Lae. Benny Hill de Banat e o posibila solutie

@Trolliel a spus: (aprilie 16th, 2024 at 23:52 )

Așa zici tu, că userismul e-o religie, iar Fritz e un profet? Într-un comentariu la un articol despre Piedone care spunea într-un interviu că trăiește în Olimpul lui? Persoanele care-l susțin pe Robu nu-l reprezintă în sens juridic pe Robu, nu sunt purtătoarele lui oficiale de cuvânt, dar … spune-mi cu cine te-nsoțești, ca să-ți spun cine ești! Da, susținătorii lui Robu spun explicit și implicit ceva despre el, îl reprezintă, că dacă n-ar avea afinități, nu s-ar aduna!
Și cu cel scapă pe Piedone postura de sforar cu greutate de cea aparentă de bufon? E mai moral să fii sforar decât bufon? Dacă i-ai auzit cuvântările din ultima vreme, ai putut ușor constata că Piedone este tragic, a devenit pur și simplu incoerent în vorbire, ca unul care-i pe la al treilea AVC, Doamne-ferește!
Dacă nu-ți place aici, du-te pe Renasterea sau la Ziua de EpureVest și alți „salubri”!

Lorenzo a spus: (aprilie 17th, 2024 at 01:23 )

@Daniel schizofrenie cronica scrie pe tine baiete

ion a spus: (aprilie 17th, 2024 at 07:14 )

Chiar in primul mandat Robu a reusit sa se certe cu Bojin la o emisiune a unei televiziuni locale. Robu vorbea agitat ca de obicei, iar Bojin ii raspundea calm, spunandu-i familiar Lae. Cred ca asta l-a enervat cel mai mult pe Robu. Ca Bojin nu-i spunea domn’ profesor.

Un USR-ist a spus: (aprilie 17th, 2024 at 08:31 )

Măi, danieluț, ne mai bați mult la cap ? Du-te domle la rb,ot,wca3,rp,etc,etc,etc. Și, lasă-ne, lasă-ne…..

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Asociațiile de locatari în cadrul cărora sunt și imobile ale primăriei pot solicita contribuția cu bani la cheltuielile comune din partea municipalității

Primăria Timișoara anunță asociațiile de locatari unde deține locuințe în proprietate că, la solicitare, participă la cheltuielile comune, în calitate de coproprietar. Aici sunt incluse sumele folosite pentru utilități, fond de rulment, fond de reparații – precum și a cheltuielilor pentru lucrări de reparații sau reabilitare. Pentru o gestionare eficientă a decontărilor, cererile trebuie transmise...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Asociațiile de locatari în cadrul cărora sunt și imobile ale primăriei pot solicita contribuția cu bani la cheltuielile comune din partea municipalității
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Dominic Fritz la Congresul USR: Dacă îmi spunea cineva în 2017 că o să negociez un guvern împreună cu Sorin Grindeanu, aș fi zis că e nebun

Astăzi, de la ora 10.00, la Bucureşti a început Congresul USR în cadrul căruia va fi validat mandatul de preşedinte al lui Dominic Fritz. Primarul Timişoarei  a prezentat strategia politică a formaţiunii, în contextul formării noului guvern. La congres a ţinut un discurs şi premierul desemnat, Ilie Bolojan. Dominic Fritz şi-a început discursul amintind de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz la Congresul USR: Dacă îmi spunea cineva în 2017 că o să negociez un guvern împreună cu Sorin Grindeanu, aș fi zis că e nebun
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Familia Cerneteazului s-a reunit pentru un meci de gală

Una dintre cele mai apreciate „familii” ale fotbalului judeţean este fără îndoială Unirea Cerneteaz. Se zice că cine a băut acolo apă, sau după caz o bere, două, după un meci de fotbal, s-a întors întotdeauna la locul faptei. Şi nimeni nu a ştiut mai bine să-şi motiveze băieţii ca Lenuţa Tiuch, doamna fotbalului din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Familia Cerneteazului s-a reunit pentru un meci de gală
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Traficul este blocat pe A1 din cauza unei accident în care au fost implicate mai multe autovehicule

Sâmbătă, în jurul orei 11:15, polițiștii Biroului de Autostradă A1 Deva – Nădlac au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier între mai multe autovehicule. Polițiștii s-au deplasat la fața locului, unde au constatat faptul că cele sesizate se confirmă. Din primele verificări efectuate a rezultat faptul că, pe sensul de deplasare Timișoara...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Traficul este blocat pe A1 din cauza unei accident în care au fost implicate mai multe autovehicule
Iulius Town

Economic vezi arhiva Economic

Progresul lucrărilor la noul drum de legătură dintre DN 69 și A1 a ajuns la 72%/Foto

Constructorul care lucrează la noul drum de legătură dintre autostrada A1 și DN 69 a ajuns la un progres fizic de 72%. Sunt în execuție mai multe tipuri de activități. Se execută lucrări de drum – terasamente, stabilizări, așternere straturi de fundație și mixturi asfaltice; lucrări de scurgere a apelor – execuție de rigole, șanțuri...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Progresul lucrărilor la noul drum de legătură dintre DN 69 și A1 a ajuns la 72%/Foto

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Studenţi din toată ţara s-au reunit sub cupola UPT pentru a participa la o competiţie devenită de tradiţie în domeniul multimedia. Biblioteca UPT a găzduit vineri, 20 iunie 2025, cea de-a XI-a ediție a Concursului Studențesc Interactive Digital Media Student Contest 2025 (IDMSC 2025), organizat, în format hibrid, de Universitatea Politehnica Timișoara, prin Centrul Multimedia...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Încă un concurs important organizat cu brio de UPT
Sâmbătă, în jurul orei 11:15, polițiștii Biroului de Autostradă A1 Deva – Nădlac au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier între mai multe autovehicule. Polițiștii s-au deplasat la fața locului, unde au constatat faptul că cele sesizate se confirmă. Din primele verificări efectuate a rezultat faptul că, pe sensul de deplasare Timișoara...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Traficul este blocat pe A1 din cauza unei accident în care au fost implicate mai multe autovehicule
Astăzi, de la ora 10.00, la Bucureşti a început Congresul USR în cadrul căruia va fi validat mandatul de preşedinte al lui Dominic Fritz. Primarul Timişoarei  a prezentat strategia politică a formaţiunii, în contextul formării noului guvern. La congres a ţinut un discurs şi premierul desemnat, Ilie Bolojan. Dominic Fritz şi-a început discursul amintind de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz la Congresul USR: Dacă îmi spunea cineva în 2017 că o să negociez un guvern împreună cu Sorin Grindeanu, aș fi zis că e nebun
Constructorul care lucrează la noul drum de legătură dintre autostrada A1 și DN 69 a ajuns la un progres fizic de 72%. Sunt în execuție mai multe tipuri de activități. Se execută lucrări de drum – terasamente, stabilizări, așternere straturi de fundație și mixturi asfaltice; lucrări de scurgere a apelor – execuție de rigole, șanțuri...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Progresul lucrărilor la noul drum de legătură dintre DN 69 și A1 a ajuns la 72%/Foto
Echipa Facultății de Drept a Universității de Vest din Timișoara a participat la runda internațională a prestigiosului concurs Telders International Law Moot Court Competition (Haga, 4 – 7 iunie 2025). Studentul Radu Nanciu a realizat o performanță deosebită, ocupând locul II în clasamentul general al pledanților. În perioada 4 – 7 iunie 2025, s-a desfășurat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Facultatea de Drept Timișoara a avut o nouă participare onorantă la un concurs internațional
Primăria Timișoara anunță asociațiile de locatari unde deține locuințe în proprietate că, la solicitare, participă la cheltuielile comune, în calitate de coproprietar. Aici sunt incluse sumele folosite pentru utilități, fond de rulment, fond de reparații – precum și a cheltuielilor pentru lucrări de reparații sau reabilitare. Pentru o gestionare eficientă a decontărilor, cererile trebuie transmise...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Asociațiile de locatari în cadrul cărora sunt și imobile ale primăriei pot solicita contribuția cu bani la cheltuielile comune din partea municipalității
Preşedintele interimar al PNL Timiş, Marilen Pirtea, salută desemnarea lui Ilie Bolojan, menţionând însă că această nominalizarea nu este un premiu, nici o recompensă, ci o foarte mare încercare pentru liderul naţional al PNL. Pe de altă parte, Pirtea se așteaptă să apară piedici din partea unor “prieteni și parteneri vremelnici”. Marilen Pirtea a avut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Marilen Pirtea se aşteaptă ca “prieteni și parteneri vremelnici” să pună piedici Guvernului Bolojan
Astăzi, de la ora 10.00, are loc Congresul USR în cadrul căruia va fi validat mandatul de preşedinte al lui Dominic Fritz. Acesta urmează să prezinte strategia politică a formaţiunii, în contextul formării noului guvern. La evenimentul va fi prezentă şi fosta preşedintă georgiană Salome Zurabişvili. Congresul USR este mai mult unul formal, delegații partidului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Congres USR. Noul preşedinte al partidului, Dominic Fritz, prezintă strategia politică pentru perioada următoare
PNL Timiș? Fantomă cu sediu. Cândva o organizație respectabilă, azi o colecție de scaune ocupate strategic, în care s-au strecurat mediocritatea, frica și obediența de partid. Nu mai are lideri. Nici idei. Doar funcții păstrate cu grijă, ca niște bibelouri într-o vitrină prăfuită. A fost, odată, partidul oamenilor care gândeau cu voce tare. Acum e...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Unde-i PNL-ul de altădată? Fantomă cu sediu, loialitate fără idei și liniște organizată
Top
deBanat.ro - spune realitatea!
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.

OSZAR »