Administratie

Societatea de apă și canal trece pe energie verde, în urma unui proiect de zece milioane de lei

Finalul acestui  an aduce și finalul unui proiect extrem de important pentru  Aquatim. Societatea trece în domeniul utilizării energiei verzi, în cea mai mare parte, după ce a construit două parcuri fotovoltaice, o investiție de zece milioane de lei, aproape exclusiv cu fonduri europene.

Astfel, anul acesta, Aquatim a desfășurat proiectul Eficiența energetică și utilizarea energiei din surse regenerabile pentru consum propriu la nivelul companiei Aquatim, care a presupus realizarea a două parcuri fotovoltaice la Stația de epurare a apei uzate și la Statia de tratare a apei Urseni, din Timișoara, cu o capacitate totală nou instalată de producere a energiei electrice de 1.650 kWp. Valoarea totală a investiției a fost de circa 9,9 milioane lei, din care peste 9,3 milioane lei fonduri nerambursabile.

Obiectivul general al proiectului l-a reprezentat îmbunătățirea eficienței energetice prin utilizarea energiei din surse regenerabile pentru consum propriu la nivelul Aquatim in cele 2 locații propuse pentru implementare. Panourile fotovoltaice au fost instalate în ambele locații, sistemul este funcțional, iar de la finalul săptămânii trecute a început deja să producă energie „verde” pentru Aquatim. Se estimează că în urma acestei investiții, se vor produce 2.281 MWh/an energie electrică din surse regenerabile și se va constata o scădere anuală a gazelor cu efect de seră cu 752,56 tone CO2/an.

Infrastructura realizată pe proiect este administrată de către Aquatim, iar planul de mentenanță este implementat de către un furnizor acreditat de servicii de întreținere. Proiectul se încheie la data de 31 decembrie a acestui an.

Trebuie să reamintim că acest proiect de succes realizat de o societate a Primăriei Timișoara este deja finalizat, în timp ce acționarul unic al acesteia, municipalitatea, nu a fost capabilă să scrie un astfel de proiect. Doar acum, consilierii locali au votat un proiect de hotărâre care stabilește cadrul de începere a proiectului.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Echipele masculine şi feminine ale României au debutat cu dreptul la Europeanul de padel din Madrid

Pentru prima dată, lotul național de padel al României participă la prestigiosul turneu internațional FIP…

3 ore ago

Au fost turnați ultimii metri cubi de beton la placa de pe pasajul Solventul/VIDEO

Lucrările efectuate la Pasajul Solventul au ajuns la finalizarea plăcii de beton realizată deasupra pasajului.…

4 ore ago

ADR Vest și Primăria Timișoara au semnat contractul de finanțare din fonduri europene nerambursabile a reabilitării Podului Muncii

ADR Vest a semnat cu Primăria Timișoara contractul de finanțare pentru o nouă investiție importantă…

7 ore ago

Lovrin – Stație de epurare finalizată de Aquatim, cu fonduri europene

Lovrin - Stație de epurare finalizată de Aquatim, cu fonduri europene Zilele trecute a fost…

9 ore ago

Primăria Timișoara din nou la raport. Au fost renovate incintele la mai multe școli din oraș/FOTO

Primăria Timișoara ne arată că se lucrează în continuare la reparații în școlile și grădinițele…

9 ore ago

Colterm și-a asigurat o bună parte din cărbunele necesar perioadei de iarnă. A semnat cu Complexul Energetic Oltenia

Societatea de termoficare Colterm a reușit semnarea unui contract care va asigura mare parte din…

10 ore ago
OSZAR »