Angajații STPT au fost instruiți să dea prim ajutor de către pompierii de la ISU Banat/FOTO

Vatmanii, șoferii și controlorii Societății de Transport Public Timișoara pot acum interveni în situațiile de urgență care pot apărea cu pasagerii mijloacelor de transport. Ei au participat la un curs de intervenție susținut de pompierii de la ISU Banat.

Depoul STPT a devenit sală de clasă pentru mai mulți angajați ai companiei de transport, ei au beneficiat de un curs de prim ajutor, acesta fiind doar primul dintr-o serie de asemenea evenimente care vor avea loc în perioada următoare.

Scopul cursului a fost instruirea angajaților în mod profesionist, astfel încât aceștia să poată interveni prompt și eficient în cazul în care unii călători pățesc ceva neașteptat în mijlocul de transport. Cursul a fost conceput cu sprijinul experților ISU Banat în prim ajutor și a inclus o serie de aspecte esențiale, menite să dezvolte atât cunoștințele teoretice, cât și abilitățile practice ale participanților.

Participanții au fost instruiți în tehnici de acordare a primului ajutor, cum ar fi aplicarea corectă a manevrelor de resuscitare cardio-pulmonară sau cum să gestioneze situațiile de stop cardio-respirator. În cadrul cursului, participanții au avut ocazia să aplice cunoștințele teoretice dobândite în diverse scenarii simulate, punându-și în practică abilitățile în gestionarea situațiilor de urgență. În mod special, s-a pus accent pe modul de acțiune în mijloacele de transport în comun, luând în considerare atât siguranța călătorilor, cât și eficacitatea intervenției.

Pe parcursul cursului a existat și o componentă de comunicare și gestionare a stresului, participanții învățând cum să comunice cu calm și empatie în astfel de situații tensionate, atât cu călătorii implicați, cât și cu echipele de intervenție.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Dumbrăvița mai bifează aducerea a doi jucători tineri, din zonă

CSC Dumbrăvița anunță sosirea a altor doi jucători care vor completa lotul pentru sezonul 2025/2026, în care echipa se va regăsi în proporție de 99% în liga secundă. Daniel Olariu – atacant născut la 24 septembrie 2004. A început fotbalul la CFR Timișoara, iar de la vârsta de 11 ani a trecut la concitadina Politehnica,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dumbrăvița mai bifează aducerea a doi jucători tineri, din zonă
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Summer sale

Economic vezi arhiva Economic

Lotul 2 din autostrada Timișoara – Moravița are constructor desemnat

Licitația pentru stabilirea constructorului pentru lotul 2 din autostrada A9, Timișoara – Moravița (granița cu Serbia), s-a încheiat, fiind desemnată firma care se va ocupa de proiect. Este o societate cunoscută, urmează eventualele contestații și începerea efectivă a proiectului. Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunțat că a fost desemnat câștigătorul contractului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lotul 2 din autostrada Timișoara – Moravița are constructor desemnat

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Colaborarea dintre Primăria Timișoara, respectiv Voluntarii Asociației Micaela și cei ai Asociației Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii , pentru Recensământul câinilor cu stăpân, continuă pentru încă 10 luni. În cadrul acesteia se desfășoară activitățile din teren, se înregistrează câinii și informează timișorenii despre programul gratuit de sterilizare oferit de municipalitate, precum și despre...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proiectul de înregistrare a câinilor cu stăpân din Timișoara continuă pentru încă zece luni/FOTO
Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a informat, miercuri, că în urma manifestării fenomenelor hidrometeorologice din ultimele 24 de ore au fost înregistrate efecte la nivelul a 81 de localități din 19 județe. Potrivit unui comunicat al IGSU este vorba de localități din județele Alba, Argeș, Bihor, Brașov, Caraș Severin, Cluj, Gorj, Harghita, Hunedoara, Maramureș,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fenomenele meteo din ultimele 24 de ore au produs pagube în peste 80 de localități. Peste 60 de intervenţii în Timiş
Galeria Helios din Timișoara găzduiește, începând cu 8 iulie 2025, expoziția de pictură „DATA MUNDI [error 500]”, semnată de artista timișoreancă stabilită în Germania, Csilla Kudor. Vernisajul va avea loc miercuri, 9 iulie, de la ora 18.00, în prezența artistei și lui Gabriel Kelemen, care va rosti cuvântul de deschidere. Curatoarea expoziției este Daniela Constantin. Evenimentul este...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reîntoarcere prin artă: Csilla Kudor expune la Timișoara „DATA MUNDI [error 500]”
Aeroportul Cioca este un aerodrom utilitar cu o istorie care datează din perioada interbelică, când a început ca aeroport civil pe ruta București–Timișoara–Arad. În ultimii ani, numele său a fost intens implicat în discuții privind modernizarea, finanțarea, dar și schimbarea destinației terenului. Nu puţine sunt vocile care denunţă un posibil tun imobilioar în zonă. În...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aeroportul Cioca în “optimizare strategică”. Centru expoziţional, dezvoltare pe aceeaşi locaţie sau… afacere imobiliară?
Locuitorii comunei Jebel vor îmbrăca straie de sărbătoare la sfârşitul săptămânii viitoare. Primăria și Consiliul Local Jebel organizează Zilele comunei şi Hramul Bisericii Ortodoxe, cu ocazia Sfântului Ilie. Cu mic, cu mare locuitori din toată zona vor avea parte de zile de distracție, muzică și voie bună, cu artiști renumiți care vor anima atmosfera. Această...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se apropie Ruga de la Jebel. Vezi cine va veni să cânte
Primarul Comunei Moșnița Nouă, Gerald Simonis, a semnat marţi, 8 iulie, contractul de finanțare prin Programul Național de Investiții “Anglel Saligny” având ca obiectiv înființarea unei rețele inteligente de distribuție a gazelor naturale în localitatea Rudicica, parte a comunei Moșnița Nouă, județul Timiș. Valoarea totală a contractului este de 𝟏.𝟎𝟕𝟗.𝟗𝟕𝟕,𝟔𝟑 𝐥𝐞𝐢, finanțarea fiinmd asigurată de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul S-a semnat contractul de finanțare pentru rețeaua de gaz din localitatea Rudicica, comuna Moşniţa Nouă
Președintele Nicușor Dan l-a numit marți pe Dacian Cosmin Dragoș, judecător la CCR, potrivit unui comunicat. Nominalizarea lui Dacian Dragoş, profesor la Universitatea Babes Bolyai, este o supriză, numele lui nefiind vehiculat până acum. Dacian Dragoș a fost președintele Consiliului Național de Etică a Cercetării Științifice, funcție din care a demisionat în 2023 după ce...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Surpriză. Nicuşor Dan l-a numit pe Dacian Dragoş profesor la UBB Cluj-Napoca, judecător la Curtea Constituţională
Top
deBanat.ro - spune realitatea!
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.

OSZAR »