Liga Vest adună iarăși pilote, de data aceasta pentru copiii internați la NPI și mămicile care stau cu ei în spital

Clinica de Neuropsihiatrie Infantilă din cadrul Spitalului de Copii „Louis Țurcanu”, aflată pe strada Corbului din Timișoara, are caloriferele doar ușor dezmorțite. Pacienții și aparținătorii nu au apă caldă de joi, ne-a spus mama unui băiețel sub protecția anonimatului.

„Caloriferul e doar călduț și noaptea e și mai frig, apă caldă nu e deloc, la toți copiii le curge nasul. Copilul meu toată noaptea nu a dormit deloc chiar dacă ia tratament care provoacă somn”, ne-a spus mămica.

Pentru că nu locuiește în Timișoara, aceasta a chemat o prietenă să îi aducă unele haine groase.

Situația este infirmată de către directorul Colterm, Cristian Mîțu, care ne-a spus că la NPI nu sunt probleme și că punctul de pornire al agentului termic este de 42 de grade, la fel ca pentru restul imobilelor din Timișoara.

De asemenea, și directorul medical al Spitalului de Copii „Louis Țurcanu”, Mihai Gafencu, ne-a declarat că la NPI nu sunt probleme cu căldura.

Problema a ajuns în atenția celor de la Liga Vest.

„Am primit astăzi (sâmbătă, 5 februarie) un apel disperat de la mai multe mămici care sunt cu copiii internați la Clinica de Neuropsihiatrie Infantilă, de pe strada Corbului nr. 7 din Timișoara. Acestea spun că stau cu hainele de iarnă în saloane, din cauza frigului și că apa caldă s-a sistat încă de joi.

Vă rugăm să ajutați acești copii cu pături sau pilote, noi și ambalate (pentru a respecta normele igienico-sanitare).  Donațiile le puteți face direct către spital, pe Strada Corbului numărul 7”, au transmis reprezentanții Ligii Vest.

UPDATE:

Într-un drept la replică, directorul medical al Spitalului de Copii „Louis Țurcanu” ne-a trimis aceste fotografii.

„Acestea sunt saloanele. Nu e nevoie de pături la aceste temperaturi. Plus că noi avem pe secție în caz de nevoie și pilote și aeroterme dar nu a fost cazul”, ne-a spus Gafencu.

Pe de altă parte, aparținătoarea care ne-a semnalat cazul spune că la ea în salon nu a fost nimeni să măsoare temperatura și nu există termometru. Ea a mai precizat că inițial a fost internată într-un alt salon care nu era deloc încălzit și de unde a cerut să fie mutată. În al doilea salon temperatura este dezmorțită.

Autor
Etichete , ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Dumbrăviţa s-a reunit cu gândul la Liga 2

A sunat clopoţelul reunirii la Pădurea Verde. CSC Dumbrăviţa a început astăzi pregătirile pentru noul sezon. Pe gazonul stadionului „Ștefan Dobay” au fost prezenți 24 de jucători la primul antrenament al verii – mulți dintre ei jucători aflați în probe sau juniori promovați din cadrul Academiei CSC Dumbrăvița. Marea majoritate a celor care s-au prezentat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dumbrăviţa s-a reunit cu gândul la Liga 2
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Iulius Town

Economic vezi arhiva Economic

Constructorul lucrează la modernizarea căii ferate dintre Băile Călacea și Orțișoara. Sunt demolate podețe vechi din 1870/VIDEO

Continuă lucrările desfășurate în cadrul proiectului PNRR – Modernizarea liniei CF Caransebeș – Timișoara – Arad (162 km), pentru creșterea vitezei de circulație la 160 km/h pentru trenurile de călători și 120 km/h pentru trenurile de marfă. În ultimele zile s-a lucrat între stațiile Băile Călacea și Orțișoara. Acolo au loc lucrări de demontare a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Constructorul lucrează la modernizarea căii ferate dintre Băile Călacea și Orțișoara. Sunt demolate podețe vechi din 1870/VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Povestea gunoaielor adunate ”pe stoc” la stația de sortare a deșeurilor de la Timișoara a avut, marți, un nou episod, de această dată în ședința de plen a Consiliului Local. Șeful ADID Timiș, Cristian Moș, a fost convocat să explice de ce acolo s-a umplut cu deșeuri odată cu contractarea unei noi firme care să...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Șeful ADID, în fața CLT, pe tema gunoaielor de la stația de sortare: ” Eu nu consider că e un dezastru, consider că e o tranziție”
Distincție prestigioasă. Dr.ing. Diana Andone, directorul Departamentului de ID/IFR și Educație digital, și conf.dr.ing. Vlad Mihăescu au reprezentat Universitatea Politehnica Timișoara la Conferința Anuală EDEN Digital Learning Europe 2025, desfășurată la Bologna, Italia. Având tema „Shaping the Future of Education in the Age of AI”, evenimentul a reunit peste 300 de delegați din peste 150...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Premiu internațional important pentru un profesor UPT
A sunat clopoţelul reunirii la Pădurea Verde. CSC Dumbrăviţa a început astăzi pregătirile pentru noul sezon. Pe gazonul stadionului „Ștefan Dobay” au fost prezenți 24 de jucători la primul antrenament al verii – mulți dintre ei jucători aflați în probe sau juniori promovați din cadrul Academiei CSC Dumbrăvița. Marea majoritate a celor care s-au prezentat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dumbrăviţa s-a reunit cu gândul la Liga 2
Municipalitatea timișoreană vrea să aloce din bugetul propriu bani pentru reabilitarea a alți aproape cinci kilometri de țevi de rețea primară de termoficare. Instituția a obținut în 2024 o finanțare europeană nerambursabilă record pentru înlocuirea a peste 13 km de conducte. Loturile 2, 3 și 4, care cumulează 4,835 km de rețea termică primară, vor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria vrea să înlocuiască, cu bani de la bugetul local, încă cinci kilometri de rețea de termoficare primară
Viceprimarul Timişoarei Ruben Laţcău, a cerut conducerii ADID Timiş – instuţie aflată în subordinea Consiliului Judeţean – să prezinte un plan de redresare a situaţiei explozive de la staţia de sortare a deşeurilor din zona Căii Şagului. Aminitim că ADID Timiş a cedat operarea acestei staţii unei controversate firme din Bucureşti, cu mari probleme în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Munţi de gunoaie la Staţia de sortare. Viceprimarul Ruben Laţcău cere explicaţii conducerii ADID Timiş
Societatea de Transport Public Timișoara informează că joi, 26 iunie, între orele 9 – 11, circulația mijloacelor de transport public va suferi modificări temporare, ca urmare a închiderii traficului rutier în fața Catedralei Mitropolitane, pentru desfășurarea ceremoniei militare și religioase dedicate Zilei Drapelului Național. Astfel, traseele vor fi deviate, autobuzele de pe linia 16, pe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ziua Drapelului modifică circulația autobuzelor în centru Timișoarei
Proiectul de hotărâre prin care vor începe exproprierile pentru coridorul Centurii Vest Timișoara a fost pus în dezbatere publică. În procedură ar urma să fie incluse terenuri în suprafață totală de 1.699.126 metri pătrați Aflat în pericol de realizare ca urmare a apariției constrângerilor bugetare, Centura Vest merge înainte. Pe internet a fost publicat proiectul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ministerul Transporturilor pregătește etapa exproprierilor de terenuri pentru viitoarea Centură Vest de ocolire a Timișoarei
Conform BAROMETRULUI Informat.ro – INSCOP Research realizat în perioada 26-30 mai 2025, 7 din 10 români au încredere în NATO. Peste 60% dintre români au încrede şi în Uniune Europeană. Votanții AUR și persoanele cu educație primară au cea mai mică încredere în UE. Încredere organizații internaționale NATO 70.5% dintre români au încredee foarte multă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Încrederea românilor în NATO şi Uniunea Europeană a rămas la cote mari. Sondaj INSCOP
Confruntată cu probleme care afectează circulația tramvaielor pe strada Gheorghe Doja, Primăria Timișoara anunță luarea de măsuri pentru ca tramvaiele de pe liniile 6, 7 și 8 să circule fără blocaje pe strada amintită. Aceasta înseamnă că pe ruta spre Piața Bălcescu va fi interzisă oprirea vehiculelor, iar pe direcția opusă, spre Piața Maria, se...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara ia măsuri drastice pe strada Gheorghe Doja. Se schimbă total circulația rutieră
Top
deBanat.ro - spune realitatea!
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.

OSZAR »