Pompierii militari din Timiș, la datorie și de Crăciun. Au avut 330 de intervenții și misiuni

Pompierii timișeni au fost la datorie și de Crăciun În weekend, aceștia au fost solicitați și au intervenit la 330 de intervenții și misiuni specifice.

La finele săptămânii trecute, pompierii au intervenit pentru stingerea a zece incendii, au acordat primul ajutor medical și au asigurat măsurile PSI necesare la două accidente rutiere.

Și de această dată, cele mai multe intervenții au fost pentru acordarea primului ajutor medical, astfel echipajele SMURD asigurând răspunsul 133 de solicitări.

Pe lângă intervențiile zilnice, pompierii din cadrul celor șapte subunități de intervenție, au desfășurat 125 de activități de informare preventivă pentru a conștientiza populația cu privire la măsurile de prevenire atât a incendiilor, cât și a răspândirii virusului SARS CoV2.

De asemenea, în această perioadă, pompierii militari au efectuat 42 de verificări la persoanele aflate în carantină sau izolare.

„Având în vedere numărul mare de incendii înregistrate în perioada Crăciunului, facem apel la populație să respecte măsurile de prevenire a incendiilor, specifice sezonului rece, pentru a-și proteja bunurile și viețile”, au transmis, luni, reprezentanții ISU Timiș.

 

Iată ce recomandări au pompierii pentru exploatarea instalațiilor electrice:

⦁       Nu folosiți instalaţii și/sau aparate electrice cu defecţiuni sau improvizaţii.

⦁       Nu suprasolicitați reţeaua electrică prin folosirea simultană a mai multor receptori.

⦁       Nu lăsați nesupravegheate aparatele electrice sub tensiune, cum sunt: fier de călcat, reşou, radiator şi altele asemenea.

⦁       Este interzisă folosirea siguranţelor fuzibile supradimensionate prin înlocuirea cu liţă a fuzibilului calibrat.

⦁       Nu efectuați lucrări de întreţinere, revizii şi reparaţii la instalaţiile electrice cu personal necalificat şi neautorizat.

 

Recomandările ISU Timiș privind folosirea coşurilor şi a burlanelor pentru evacuarea fumului:

⦁       Coşurile de fum se vor izola faţă de elementele combustibile ale planşeelor prin îngroşarea zidăriei de cărămidă a coşului cu 25 cm. În spaţiul dintre coş şi planşeu se recomandă introducerea unui strat de materiale necombustibile.

⦁       Se va evita încastrarea, în coşuri şi burlane, de elemente combustibile ale acoperişului sau planşeului.

⦁       Coşurile se vor prelungi deasupra acoperişului cu cel puţin 80 cm.

⦁       Se va realiza curăţirea anuală a coşurilor de evacuare a fumului, de către personal specializat în domeniu.

 

 

 

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

SCM Poli transferă pe bandă rulantă! Au venit deja şase jucători

După ce au scăpat de retrogradare prin participarea la baraj, planurile prim-divizionarei de handbal SCM Poli s-au schimbat. Echipa vrea să revină în top şi a adus şase jucători noi, trei dintre ei de la Constanţa, aduşi special de antrenorul George Buricea. Primul dintre sportivi vine să întărească poarta alb-violetă. Dan Vasile este un portar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SCM Poli transferă pe bandă rulantă! Au venit deja şase jucători
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Construcția noii creșe din Zona Bucovina se va încheia până la finalul acestui an/FOTO

Familiile tinere cu copii mici din Zona Bucovina vor beneficia de noua creșă care se ridică în cartierul lor, începând de anul viitor. Un număr de 70 de micuți vor putea să beneficieze de noua facilitate. Finanțarea e de la Ministerul Dezvoltării, implementarea de către Compania Națională de Investiții, iar primăria a pus la dispoziție...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Construcția noii creșe din Zona Bucovina se va încheia până la finalul acestui an/FOTO
Summer sale

Economic vezi arhiva Economic

Reprezentanții Camerei de Comerț din Csongrad, în vizită la colegii de la CCIAT

Aflată într-o vizită de lucru la Timișoara, o delegație a Camerei de Comerț și Industrie Csongrád-Csanád, a avut în cursul zilei de ieri, 26 iunie 2025, la Centrul Regional de Afaceri, o întâlnire cu conducerea CCIA Timiș. Delegația maghiară a fost condusă de Attila Kőkuti, președintele CCI Csongrád-Csanád, împreună cu vicepreședinții, secretarul general și membri...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reprezentanții Camerei de Comerț din Csongrad, în vizită la colegii de la CCIAT

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Familiile tinere cu copii mici din Zona Bucovina vor beneficia de noua creșă care se ridică în cartierul lor, începând de anul viitor. Un număr de 70 de micuți vor putea să beneficieze de noua facilitate. Finanțarea e de la Ministerul Dezvoltării, implementarea de către Compania Națională de Investiții, iar primăria a pus la dispoziție...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Construcția noii creșe din Zona Bucovina se va încheia până la finalul acestui an/FOTO
Ultimul consiliu național al Partidului Național Liberal, desfășurat la București, a adus critici dure din partea unuia dintre cei mai ”liberali” dintre membrii acestui partid, dar și multora dintre membrii simpli: drumul pe care a pornit partidul nu este unul bun, spune Ovidiu Drăgănescu. Fost fruntaș liberal, fost parlamentar liberal, dar și prefect și subprefect...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ovidiu Drăgănescu, unul dintre cei mai vechi liberali, atrage atenția: PNL devine o societate închisă, cu lideri izolați de membri
Sibiu, Cluj, Serbia – Belgrad, Bulgaria – Varna, au fost ultimele opriri ale CFR-ului timişorean cu ai ei generaţie de excepţie 2015. Au fost patru turnee foarte bune, cu multe partide de înaltă ţinută şi multe premii. „Am făcut meciuri foarte bune fiind apreciaţi de toată lumea mai ales la ultimul, din Bulgaria. Am ieşit...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Generaţia 2015 a CFR-ului are o vară încărcată şi tocmai s-a întors cu un premiu important din Bulgaria
Banatul, tărâm al rădăcinilor adânci și al tradițiilor păstrate cu grijă, este locul unde meșteșugul devine emoție, iar emoția – artă. În această atmosferă, între dealuri domoale, sate cu suflet și oameni calzi, a prins viață „Croșeta mamei” – nu ca un simplu atelier, ci ca o poveste țesută cu fire de iubire, răbdare și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Croșeta mamei – Meșteșug cu amprentă maternă
Modelele florale realizate de angajaţii Horticultura în Piața Victoriei încep să prindă contur. Aceştia au finalizat amenajarea primului dintre cele trei scuaruri din piață și continuă lucrările și în zilele următoare. Covorul floral dispus în cele trei scuaruri din centrul Timișoarei va fi alcătuit anul acesta din aproximativ 80.000 de plante: Ageratum, Cineraria, Coleus, Sunpatiens...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Horticultura a finalizat primul scuar al “covorului floral” din Piaţa Operei/Foto
Agenția de Turism As Tour Timișoara vă invită într-o excursie memorabilă, în Malta, între 27 și 31 octombrie 2025, cu plecare de pe Aeroportul Internațional Nikola Tesla din Belgrad. Veți fi cazați într-un hotel confortabil de 3 stele, locul perfect pentru a vă reîncărca „bateriile” după fiecare zi plină de descoperiri. În mijlocul apelor albastre...
Citeşte tot articolul Citeste articolul AsTour vă invită într-o escapadă de vis în Malta, perla Mediteranei, locul in care spiritul Evului Mediu este încă prezent
Noul stadion al Timișoarei ar putea avea mai puține locuri pe scaune și să nu fie hiperdimensionat, iar Primăria Timişoara ar trebui să vină cu bani de la bugetul propriu pentru a nu primi gratis acel stadion, este poziția exprimată de noul premier, Ilie Bolojan pe tema stadioanelor care ar trebui ridicate în mai multe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ilie Bolojan taie din locurile de pe stadionul Timișoarei și recomandă primăriei să vină cu bani pentru investiție
Administrația județeană din Timiș se pregătește pentru situația în care deșeurile ar putea să nu mai aibă loc la deponeul de la Ghizela. Primele două celule deschise acolo ajung la capacitate maximă, iar până se decide cine se va ocupa de cea de a treia celulă, CJ Timiș caută soluții. Iar cea găsită este Deponeul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Celulele de la Ghizela se umple rapid. Consiliul Judeţean a găsit la Arad destinație finală pentru 35.000 de tone de deșeuri
CSC Dumbrăviţa anunţă că mijlocaşul Bogdan Vasile, ultima dată la Câmpulung Muscel, dar cu evoluţii bune şi în tricoul Politehnicii este primul transfer din perioada de mercato. Născut la 2 februarie 1995, la Lipova, a fost format la Academia Gheorghe Hagi, iar apoi a avut următorul traseu: FCSB, Viitorul Constanța, FC Voluntari, Chindia Târgoviște, Dunărea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Bogdan Vasile este primul transfer al Dumbrăviţei
Top
deBanat.ro - spune realitatea!
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.

OSZAR »