Subcarpați și Vița de Vie, printre trupele care urcă pe scena Flight Festival de anul acesta

După anul 2020, foarte dificil pentru sectorul cultural din România, în care Flight Festival a fost unul din foarte puținele proiecte care și-au asumat să ofere publicului evenimente culturale de calitate, respectând toate reglementările și restricțiile impuse de autorități în pandemie, organizatorii anunță a treia ediție de festival, care va avea loc la sfârșitul acestei veri, în perioada 20 august – 1 septembrie, în Timișoara.

Evenimentul acoperă un program centrat pe cele trei componente (muzică, artă și tehnologie), care se va întinde pe perioada a 13 zile, în multiple locații, atât din Timișoara (Bastionul Theresia, Grădina de Vară a Filarmonicii Banatul, D’arc pe mal, Piața Sf. Gheorghe, Iulius Town, Aerodrom Cioca), cât și din câteva localități periurbane din cadrul zonei metropolitane.

Și anul acesta componenta muzicală va fi axată preponderent pe artiști români, sprijinind în continuare sectorul cultural românesc, care a trecut prin momente dificile.

Organizatorii au dezvăluit primele nume care vor urca pe scena Flight Festival de la Aerodrom Cioca, în weekendul 27-29 August: Subcarpați, Vița de Vie, Golan, Robin and the Backstabbers, Moonlight Breakfast, Cred Că Sunt Extraterestru & Yardie Flo (Basska), Om la Lună, Melting Dice, K-LU.

Surprizele legate de ceilalți artiști (inclusiv internaționali) care urmează să concerteze în vara 2021, vor fi dezvăluite în curând publicului festivalier.

Iubitorii de teatru se vor putea bucura de spectacole ale unor instituții și academii de teatru reprezentative, centrate pe etniile care sunt parte din multiculturalitatea prin care Timișoara s-a remarcat atât pe plan național, cât și la nivel internațional. Pentru cinefili, festivalul de film din cadrul Flight Festival va aduce proiecții în aer liber ale unor pelicule celebre, în locații idilice (pe malurile Begăi, pe malul unui lac sau într-un parc central).

La această ediție, și tehnologia va surprinde participanții la festival printr-o conferință cu speakeri avangardiști, în cadrul seriei Tech Talks, prin soluții inovatoare, generate în cadrul Flight Hackathon pentru provocările create de găzduirea Capitalei Culturale Europene la Timișoara, dar și prin interacțiunile cu diverse tehnologii inovative care ne vor impacta pe fiecare dintre noi, în perioada imediat următoare (Tech World).

„După o ediție anterioară cu multe provocări, dar implementată cu succes în plină pandemie, anul acesta suntem convinși că va fi mult mai bine. În domeniul muzical pregătim patru scene, care să acopere toate gusturile muzicale și avem în program multe experiențe inedite, de care tuturor ne era dor și pe care le vom dezvălui în viitorul apropiat – de la activități pentru familii și copii (ateliere creative, lansări de zmeie, zboruri cu avionul), până la interacțiunea cu tehnologiile viitorului, proiecții de film și spectacole de teatru cu actori consacrați, experiențe culinare, distractive și locuri de relaxare.

În plus, o noutate a ediției cu numărul trei este că ne propunem să fim un festival eco friendly și pregătim pentru public o serie de activități sustenabile.

Flight Festival va fi, cu siguranță, locul unde să îți dorești să evadezi din cotidian și să te întâlnești cu cei dragi într-o atmosferă de festival, în condiții de siguranță”, declară Andreea Petrica, PR Flight Festival.

Bilete sunt deja puse în vânzare la un preț early bird, atât în rețeaua Entertix, cât și în rețeaua iabilet.ro.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Pe bulevardul Rebreanu se lărgesc o serie de intersecții, dar se amenajează și un acces mai facil pentru pietoni

Lucrările desfășurate pe bulevardul Liviu Rebreanu înseamnă nu doar un nou asfalt. Primăria Timișoara implementează acolo măsuri pentru îmbunătățirea circulației auto și pietonale, odată cu avansul lucrărilor de reparații capitale. Intervențiile vizează intersecțiile bulevardului cu Aleea Sănătății, Calea Martirilor și Strada Salcâmilor, precum și accesul în stația de carburanți de vizavi de Spitalul Județean. „Pe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pe bulevardul Rebreanu se lărgesc o serie de intersecții, dar se amenajează și un acces mai facil pentru pietoni
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Dezmăţul la stat continuă. Indemnizaţiile membrilor CA de la TAROM au fost dublate cu acceptul Ministerului Transporturilor

Acționarii companiei aeriene de stat TAROM au votat în favoarea dublării indemnizației pentru membrii Consiliului de Administrație. Membrii CA erau remunerați cu 12.500 lei brut pe lună, dar indemnizația a fost majorată la 24.148 lei, în luna mai, ca urmare a votului dat de Ministerul Transporturilor, ROMATSA și CN Aeroporturi București, scrie  boardingpass.ro. Singura abținere...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dezmăţul la stat continuă. Indemnizaţiile membrilor CA de la TAROM au fost dublate cu acceptul Ministerului Transporturilor
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Premieră istorică pentru padelul românesc: Lotul Național al României participă pentru prima dată la FIP Euro Padel Cup

Federația de Padel din România, cu sediul în Timişoara – pentru că de aici se dă ora exactă în padelul românesc, punctează un moment istoric: pentru prima dată, lotul național de padel al României participă la prestigiosul turneu internațional FIP Euro Padel Cup, desfășurat în perioada 7 – 13 iulie 2025, la Madrid, Spania. Această...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Premieră istorică pentru padelul românesc: Lotul Național al României participă pentru prima dată la FIP Euro Padel Cup
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Summer sale

Economic vezi arhiva Economic

Lotul 2 din autostrada Timișoara – Moravița are constructor desemnat

Licitația pentru stabilirea constructorului pentru lotul 2 din autostrada A9, Timișoara – Moravița (granița cu Serbia), s-a încheiat, fiind desemnată firma care se va ocupa de proiect. Este o societate cunoscută, urmează eventualele contestații și începerea efectivă a proiectului. Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunțat că a fost desemnat câștigătorul contractului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lotul 2 din autostrada Timișoara – Moravița are constructor desemnat

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Licitația pentru stabilirea constructorului pentru lotul 2 din autostrada A9, Timișoara – Moravița (granița cu Serbia), s-a încheiat, fiind desemnată firma care se va ocupa de proiect. Este o societate cunoscută, urmează eventualele contestații și începerea efectivă a proiectului. Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunțat că a fost desemnat câștigătorul contractului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lotul 2 din autostrada Timișoara – Moravița are constructor desemnat
Acționarii companiei aeriene de stat TAROM au votat în favoarea dublării indemnizației pentru membrii Consiliului de Administrație. Membrii CA erau remunerați cu 12.500 lei brut pe lună, dar indemnizația a fost majorată la 24.148 lei, în luna mai, ca urmare a votului dat de Ministerul Transporturilor, ROMATSA și CN Aeroporturi București, scrie  boardingpass.ro. Singura abținere...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dezmăţul la stat continuă. Indemnizaţiile membrilor CA de la TAROM au fost dublate cu acceptul Ministerului Transporturilor
Facultatea de Arte și Design a Universității de Vest din Timișoara invită publicul să descopere noua generație de artiști și designeri în cadrul Expoziției Absolvenților 2025 „Kickstart”. Deschiderea va avea vineri, 11 iulie, ora 18:30, la ISHO Office 1 (Bulevardul Take Ionescu nr. 46). Anul acesta, expoziția primește o semnificație specială, marcând 35 de ani...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Absolvenții Facultății de Arte și Design din cadrul UVT își prezintă realizările
Lucrările desfășurate pe bulevardul Liviu Rebreanu înseamnă nu doar un nou asfalt. Primăria Timișoara implementează acolo măsuri pentru îmbunătățirea circulației auto și pietonale, odată cu avansul lucrărilor de reparații capitale. Intervențiile vizează intersecțiile bulevardului cu Aleea Sănătății, Calea Martirilor și Strada Salcâmilor, precum și accesul în stația de carburanți de vizavi de Spitalul Județean. „Pe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pe bulevardul Rebreanu se lărgesc o serie de intersecții, dar se amenajează și un acces mai facil pentru pietoni
Federația de Padel din România, cu sediul în Timişoara – pentru că de aici se dă ora exactă în padelul românesc, punctează un moment istoric: pentru prima dată, lotul național de padel al României participă la prestigiosul turneu internațional FIP Euro Padel Cup, desfășurat în perioada 7 – 13 iulie 2025, la Madrid, Spania. Această...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Premieră istorică pentru padelul românesc: Lotul Național al României participă pentru prima dată la FIP Euro Padel Cup
Performanțe remarcabile obținute de Mario Dobrescu la Campionatul Național U23, weekend-ul trecut. Atletul Politehnicii Timișoara a devenit dublu campion național la tineret. Mario Dobrescu, atlet legitimat la Politehnica Timișoara, a avut parte de un sfârșit de săptămână perfect la Campionatul Național U23, care s-a desfășurat la Craiova. Sportivul alb-violet a devenit dublu campion național la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dublă de aur! Mario Dobrescu de la Politehnica Timișoara, dublu campion național la tineret
Pentru un viitor mai bun, mai sigur. Centrul Suport pentru Acțiuni Climatice al Universității Politehnica Timișoara (UPT), înființat prin proiectul EUKI „Empowering Local Climate Action”, își consolidează rolul de actor cheie în rețeaua europeană a adaptării la schimbările climatice, prin participarea activă la cele mai importante forumuri internaționale din domeniu. După o prezență remarcabilă în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Centrul Suport pentru Acțiuni Climatice UPT se implică şi internaţional în importante proiecte cu impact verde
Micuţii luptători ai Timişoarei s-au întors cu tolba plină de amintiri şi meciuri palpitante de la a doua etapă a naţionalului de minirugby. Dacă prima etapă s-a disputat la malul mării, acum scenariul a fost diferit, frumosul Maramureş, un loc de poveste, dar şi un ţinut care iubeşte sportul cu mingea ovală. Lucrurile au stat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Încă o etapă la minirugby presărată cu amintiri de neuitat. Locuri pe podium pentru Warriors
Unul dintre cele mai de succes evenimente timișorene se pregătește pentru ediția din acest an. Între 11 – 13 iulie, va avea loc ediția a șaptea a Festivalului Medieval al Castelului Huniade. Muzeul Național al Banatului Timișoara este în plină pregătire a cele de a șaptea ediții a Festivalului. Gazdele promit și în acest an...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Muzeul Național al Banatului pregătește ediția a șaptea a Festivalului Medieval al Castelului Huniade
Top
deBanat.ro - spune realitatea!
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.

OSZAR »