Gala Excelenței Bănățene, ediţia a VII-a. Valorile Timișoarei. Valorile Banatului.

Gala Excelenței Bănățene

Gala Excelenței Bănățene

Gala Excelenței Bănățene s-a născut din dorinţa de a evidenţia munca elitelor bănăţene, evenimentul preluând modelul Premiilor Nobel (gală – concert – dineu) şi poziţionându-se ca un ”Nobel regional”, al Banatului. Manifestarea a ajuns la cea de-a VII-a ediţie şi are ca obiectiv tocmai promovarea valorilor Timişoarei, ale Banatului şi ale regiunii de vest, susţinând totodată cultura excelenţei.

Evenimentul va avea loc sâmbătă, 19 decembrie, de la ora 18..00. “La fel cum premiile Nobel sunt decernate, în fiecare an, în ziua de 10 decembrie (data morţii lui Alfred Nobel), Gala Excelenţei Bănăţene este legată de cel mai important moment istoric al Timişoarei de azi, Revoluţia din Decembrie 1989, care a readus libertatea, lumina şi valorile democratice şi occidentale în România”, precizează organizatorii.

Dacă în ultimii doi ani Gala Excelenţei Bănăţene a fost organizată în clădirea Operei Române, în semn de respect faţă de acest simbol al Revoluţiei, de această dată, având în vedere condiţiile pandemice, evenimentul va putea fi vizionat în direct pe pagina de facebook şi pe canalul youtube al Galei. https://www.facebook.com/GalaExcelenteiBanatene; https://www.youtube.com/results?search_query=gala+excelentei+banatene. Gala va putea fi vizionată şi pe TVR Timişoara, la o dată ulterioară, în perioada Sărbătorilor Crăciunului.

Organizatorii Galei Excelenţei Bănăţene sunt Consiliul pentru Excelenţa Timişoarei, reunind Academia Română filiala Timiş şi cele patru universităţi de prestigiu din Timişoara (Universitatea de Vest, Universitatea Politehnică, Universitatea de Medicină şi Farmacie şi Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară), în parteneriat cu Marea Lojă Naţională din România şi Asociaţia ”Timisensis”.

Gala Excelenţei Bănăţene decernează în fiecare an 10 premii către 10 personalităţi recunoscute şi apreciate ale Banatului şi zonei de vest: Premiul „Traian Lalescu” – pentru matematică, informatică şi ştiinţele naturii; Premiul „Traian Vuia” – pentru ştiinţe inginereşti; Premiul „Petru Drăgan” – pentru ştiinţe biologice şi biomedicale; Premiul „Gheorghe Ionescu-Şişeşti” – pentru ştiinţe agronomice şi medicină veterinară; Premiul Academiei Române; Premiul „Cornel Olariu” – pentru ştiinţe sociale, economie şi antreprenoriat; Premiul „Eugen Todoran” – pentru ştiinţe umaniste şi arte; Premiul „Coriolan Brediceanu” – pentru performanţe deosebite în educaţie; Premiul „Solidaritatea. Gheorghe Ciobanu” – pentru responsabilitate socială; Premiul „Eftimie Murgu” – pentru promovarea imaginii Timişoarei şi a Banatului.

Valoarea cumulată, netă, a premiilor acestei ediţii a Galei Excelenţei Bănăţene este de 110.000 lei.

 

 

 

 

 

 

 

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Dumbrăviţa s-a reunit cu gândul la Liga 2

A sunat clopoţelul reunirii la Pădurea Verde. CSC Dumbrăviţa a început astăzi pregătirile pentru noul sezon. Pe gazonul stadionului „Ștefan Dobay” au fost prezenți 24 de jucători la primul antrenament al verii – mulți dintre ei jucători aflați în probe sau juniori promovați din cadrul Academiei CSC Dumbrăvița. Marea majoritate a celor care s-au prezentat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dumbrăviţa s-a reunit cu gândul la Liga 2
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Iulius Town

Economic vezi arhiva Economic

Constructorul lucrează la modernizarea căii ferate dintre Băile Călacea și Orțișoara. Sunt demolate podețe vechi din 1870/VIDEO

Continuă lucrările desfășurate în cadrul proiectului PNRR – Modernizarea liniei CF Caransebeș – Timișoara – Arad (162 km), pentru creșterea vitezei de circulație la 160 km/h pentru trenurile de călători și 120 km/h pentru trenurile de marfă. În ultimele zile s-a lucrat între stațiile Băile Călacea și Orțișoara. Acolo au loc lucrări de demontare a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Constructorul lucrează la modernizarea căii ferate dintre Băile Călacea și Orțișoara. Sunt demolate podețe vechi din 1870/VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș, cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Timiș, organizează Festivalul Național de Folclor Petrică Moise, ediția a IV-a, în 26 iunie 2025, de la ora 18:30, la Timișoara Convention Center din Timișoara. Soliști renumiți, tamburași, dansatori și extraordinara orchestră a Ansamblului Profesionist Banatul îi vor aduce, împreună cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Joi, 26 iunie, regal folcloric la Festivalul Național Petrică Moise, ajuns la ediția a IV-a
Primăria Şag anunţă că, începând cu data de 1 iulie 2025, va fi redeschis cel de-al doilea cabinet medical cu activitate în medicina de familie. Acesta va fi parte integrantă a dispensarului comunei Șag. Personalul medical care își va desfășura activitatea în cadrul acestuia este următorul: Zamfira Sârbovan– medic, tel. 0745 645 703 Andrada Sopca–...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În 1 iulie se deschide al doilea cabinet medical din Şag
Povestea gunoaielor adunate ”pe stoc” la stația de sortare a deșeurilor de la Timișoara a avut, marți, un nou episod, de această dată în ședința de plen a Consiliului Local. Șeful ADID Timiș, Cristian Moș, a fost convocat să explice de ce acolo s-a umplut cu deșeuri odată cu contractarea unei noi firme care să...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Șeful ADID, în fața CLT, pe tema gunoaielor de la stația de sortare: ” Eu nu consider că e un dezastru, consider că e o tranziție”
Distincție prestigioasă. Dr.ing. Diana Andone, directorul Departamentului de ID/IFR și Educație digital, și conf.dr.ing. Vlad Mihăescu au reprezentat Universitatea Politehnica Timișoara la Conferința Anuală EDEN Digital Learning Europe 2025, desfășurată la Bologna, Italia. Având tema „Shaping the Future of Education in the Age of AI”, evenimentul a reunit peste 300 de delegați din peste 150...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Premiu internațional important pentru un profesor UPT
A sunat clopoţelul reunirii la Pădurea Verde. CSC Dumbrăviţa a început astăzi pregătirile pentru noul sezon. Pe gazonul stadionului „Ștefan Dobay” au fost prezenți 24 de jucători la primul antrenament al verii – mulți dintre ei jucători aflați în probe sau juniori promovați din cadrul Academiei CSC Dumbrăvița. Marea majoritate a celor care s-au prezentat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dumbrăviţa s-a reunit cu gândul la Liga 2
Municipalitatea timișoreană vrea să aloce din bugetul propriu bani pentru reabilitarea a alți aproape cinci kilometri de țevi de rețea primară de termoficare. Instituția a obținut în 2024 o finanțare europeană nerambursabilă record pentru înlocuirea a peste 13 km de conducte. Loturile 2, 3 și 4, care cumulează 4,835 km de rețea termică primară, vor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria vrea să înlocuiască, cu bani de la bugetul local, încă cinci kilometri de rețea de termoficare primară
Viceprimarul Timişoarei Ruben Laţcău, a cerut conducerii ADID Timiş – instuţie aflată în subordinea Consiliului Judeţean – să prezinte un plan de redresare a situaţiei explozive de la staţia de sortare a deşeurilor din zona Căii Şagului. Aminitim că ADID Timiş a cedat operarea acestei staţii unei controversate firme din Bucureşti, cu mari probleme în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Munţi de gunoaie la Staţia de sortare. Viceprimarul Ruben Laţcău cere explicaţii conducerii ADID Timiş
Societatea de Transport Public Timișoara informează că joi, 26 iunie, între orele 9 – 11, circulația mijloacelor de transport public va suferi modificări temporare, ca urmare a închiderii traficului rutier în fața Catedralei Mitropolitane, pentru desfășurarea ceremoniei militare și religioase dedicate Zilei Drapelului Național. Astfel, traseele vor fi deviate, autobuzele de pe linia 16, pe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ziua Drapelului modifică circulația autobuzelor în centru Timișoarei
Proiectul de hotărâre prin care vor începe exproprierile pentru coridorul Centurii Vest Timișoara a fost pus în dezbatere publică. În procedură ar urma să fie incluse terenuri în suprafață totală de 1.699.126 metri pătrați Aflat în pericol de realizare ca urmare a apariției constrângerilor bugetare, Centura Vest merge înainte. Pe internet a fost publicat proiectul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ministerul Transporturilor pregătește etapa exproprierilor de terenuri pentru viitoarea Centură Vest de ocolire a Timișoarei
Top
deBanat.ro - spune realitatea!
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.

OSZAR »