Chiar și în condițiile în care situația este neclară la club, SCM Timișoara dă cei mai mulți jucători la națională

SCM Timisoara tricolori

SCM Timisoara tricolori

Naționala de rugby a României s-a reunit la București  pentru a pregăti ultimul meci din actuala ediție a Rugby Europe Championship, partida cu Belgia. Programată pentru 1 noiembrie, aceasta va avea loc la București, locația exactă urmând a fi comunicată zilele următoare. Partida va avea loc la ora 17:45 și va fi transmisă în direct pe TVR 1.

Stejarii au facut intâi testul COVID, urmând ca astăzi să intre în cantonament la Snagov unde vor sta până duminică, 18 octombrie, după care vor pleca spre Antalya. Aici vor sta într-un nou stagiu de pregatire care se va finaliza cu un meci test în compania echipei Rusiei, la Moscova, pe 25 octombrie, pe Stadionul Dinamo Moscova. Pentru această partidă, staff-ul tehnic al echipei naționale a stabilit un lot de 32 de jucatori, 17 înaintaşi şi 15 jucatori de treisferturi. Lotul inițial pentru meciurile din această toamnă era de  44 de jucători, însă o parte dintre aceștia au probleme medicale, iar o parte au obligații contractuale la club, urmând să se alăture echipei în cantonamentul din Antalya.

Lotul României pentru Rusia:
Pilier stânga: Alexandru Savin (CSA Steaua), Constatin Pristăviță (CSM Stiința Baia Mare)

Taloneuri: Eugen Căpățână (SCM Timișoara), Ovidiu Cojocaru (CSM Știința Baia Mare), Tudor Butnariu (CSA Steaua)

Pilier dreapta: Vasile Balan (CSA Steaua), Daniel Bumbac (CS Dinamo)

Linia a doua: Valentin Popârlan (SCM Timișoara), Florian Roșu (CSM Știința Baia Mare), Johannes Van Heerden (CS Dinamo), Ionuț Mureșan (SCM Timișoara), Virgil Ghenea (Aurillac Espoirs)

Linia a treia: Vlad Neculau (SCM Timișoara),  Dragoș Ser (CSA Steaua), Kamil Sobota (CSA Steaua), Adrian Ion (ACS Tomitanii), Alexandru Alexe (CSM Știința Baia Mare)

Mijlocas la gramadă: Florin Surugiu (CSA Steaua), Gabriel Rupanu (SCM Timișoara), Alexandru Țiglă (CSM Știința Baia Mare)

Mijlocaș la deschidere: Daniel Plai (CSA Steaua), Tudor Boldor (CSA Steaua)

Centri: Florin Vlaicu (CSA Steaua), Vlăduț Popa (SCM  Timișoara), Moa Maliepo (SCM Timișoara), Cătălin Fercu (SCM Timișoara)

Aripi: Ionuț Dumitru (CSA Steaua),  Tangimana Fonovai (CSA Steaua), Cosmin Iliuță (CS Dinamo), Stephen Shennan (SCM Timișoara)

Fundaș: Ionel Melinte (SCM Timișoara), Paul Popoaia (CSM Știința Baia Mare)

Staff tehnic: Antrenor principal: Andy Robinson, Antrenor înaintare: Stephen Scott, Antrenor treisferturi: Sosene Anesi (SCM), Preparator fizic: Florin Tașcă, Manager: Daniel Carpo, Kitman: Constantin Sandu, Doctor: Dan Wanya, Kinetoterapeut: Cătălin  Neamțu, George Radu (SCM).

România este ultima în competiție și are nevoie de o victorie pentru a avansa unu-două locuri.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

neo a spus: (octombrie 14th, 2020 at 16:19 )

de ce nu sprijina nimeni clubul ? nu este al Timisoarei ? nu se lauda toti pe Facebook ?

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

La vremuri digitale, tot cu hârtia. Reședința se înscrie pe cartea electronică de identitate cu o cerere depusă la ghișeu

Proaspăt implementată, cartea electronică de identitate, nu are încă toate facilitățile implementate. În consecință, Direcția de Evidență a Persoanelor informează că, pentru cetățenii care dețin un astfel de document, emis după 20 martie 2025, înscrierea reședinței se face, temporar, printr–o procedură provizorie, adică prin clasica cerere pe hârtie.  Această procedură a fost stabilită de Direcția...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La vremuri digitale, tot cu hârtia. Reședința se înscrie pe cartea electronică de identitate cu o cerere depusă la ghișeu
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Dumbrăviţa s-a reunit cu gândul la Liga 2

A sunat clopoţelul reunirii la Pădurea Verde. CSC Dumbrăviţa a început astăzi pregătirile pentru noul sezon. Pe gazonul stadionului „Ștefan Dobay” au fost prezenți 24 de jucători la primul antrenament al verii – mulți dintre ei jucători aflați în probe sau juniori promovați din cadrul Academiei CSC Dumbrăvița. Marea majoritate a celor care s-au prezentat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dumbrăviţa s-a reunit cu gândul la Liga 2
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

HUB Român de AI! Proiect de excepţie în care UPT şi UVT sunt parteneri

Proiect major la nivel naţional în domeniul tehnologiilor de vârf, cu participarea extraordinară a Universităţii Politehnica şi a Universităţii de Vest. O delegație a Universității Politehnica Timișoara, condusă de rectorul acesteia, conf.univ.dr.ing. Florin Drăgan, a participat miercuri, 25 iunie 2025, la ceremonia de lansare a proiectului HUB-ului Român de Inteligență Artificială – HRIA, care propune...
Citeşte tot articolul Citeste articolul HUB Român de AI! Proiect de excepţie în care UPT şi UVT sunt parteneri
Iulius Town

Economic vezi arhiva Economic

Studenții timișoreni au ieșit în stradă la Timișoara. Cer menținerea burselor la nivelul și numărul actual/FOTO

Intenția guvernului de a tăia din valoarea și numărul burselor studențești a scos în stradă această categorie socială. Studenții s-au adunat și la Timișoara în fața Palatului Administrativ, joi de la ora 10.  Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR), împreună cu Liga AC, au protestat împotriva intenției noului Guvern al României de a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Studenții timișoreni au ieșit în stradă la Timișoara. Cer menținerea burselor la nivelul și numărul actual/FOTO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Proiect major la nivel naţional în domeniul tehnologiilor de vârf, cu participarea extraordinară a Universităţii Politehnica şi a Universităţii de Vest. O delegație a Universității Politehnica Timișoara, condusă de rectorul acesteia, conf.univ.dr.ing. Florin Drăgan, a participat miercuri, 25 iunie 2025, la ceremonia de lansare a proiectului HUB-ului Român de Inteligență Artificială – HRIA, care propune...
Citeşte tot articolul Citeste articolul HUB Român de AI! Proiect de excepţie în care UPT şi UVT sunt parteneri
PNL Timișoara atrage atenția asupra creșterii numărului de cerșetori de pe străzile Timișoarei, spunând că în spatele acestor cerșetori s-ar afla grupuri organizate.  PNL Timișoara a interpelat conducerea Primăriei, prin consilierul local Silvia Chițac, Primăria Timișoara și Poliția Locale cu privire la creșterea alarmantă a numărului de cazuri de persoane care cerșesc în zonele centrale...
Citeşte tot articolul Citeste articolul PNL Timișoara a constatat că în centrul Timișoarei sunt mulți cerșetori
Vineri, Bastionul Theresia din Timișoara va deveni scena unei sărbători aparte, în care tradiția românească se împletește cu spiritul urban, în cadrul evenimentului SÂNZIENE’N BASTION. Organizat de Visit Timiș, împreună cu Consiliul Județean Timiș, evenimentul propune o reinterpretare contemporană a uneia dintre cele mai îndrăgite sărbători populare – Sânzienele – și le oferă participanților ocazia...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Incursiune în timp, tradiţii milenare, Sânziene şi… F.Charm
Proaspăt implementată, cartea electronică de identitate, nu are încă toate facilitățile implementate. În consecință, Direcția de Evidență a Persoanelor informează că, pentru cetățenii care dețin un astfel de document, emis după 20 martie 2025, înscrierea reședinței se face, temporar, printr–o procedură provizorie, adică prin clasica cerere pe hârtie.  Această procedură a fost stabilită de Direcția...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La vremuri digitale, tot cu hârtia. Reședința se înscrie pe cartea electronică de identitate cu o cerere depusă la ghișeu
Inovația a fost mereu o caracteristică a Politehnicii timișorene, iar istoria de peste un secol este plină de povestiri, unele mai cunoscute, altele mai puțin, despre realizările cadrelor didactice de aici. Dintre cele cunoscute am putea aminti crearea primului calculator din mediul universitar din România – MECIPT-1 și a primei specializări de calculatoare din țară,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primul calculator „universitar” din Timişoarta s-a născut la Timişoara. Povestea profesorului Aurel Soceneanţu este fascinantă
Intenția guvernului de a tăia din valoarea și numărul burselor studențești a scos în stradă această categorie socială. Studenții s-au adunat și la Timișoara în fața Palatului Administrativ, joi de la ora 10.  Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR), împreună cu Liga AC, au protestat împotriva intenției noului Guvern al României de a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Studenții timișoreni au ieșit în stradă la Timișoara. Cer menținerea burselor la nivelul și numărul actual/FOTO
Caracterizată, în general, prin stabilitate și prețuri ale locuințelor mai de bun simț decât alte orașe umflate artificial, Timișoara are o piață imobiliară stabilă și cu tranzacții. Datele oficiale arată că, atât Timișoara, dar și județul Timiș, sunt cea de a doua piață imobiliară din România, după București. Astfel, Bucureștiul are cele mai multe tranzacții...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul și Timișoara rămân cea de a doua piață imobiliară a României
Lângă stadionul care se va ridica odată pe amplasamentul fostei arene ”Dan Păltinișanu” va fi construită și o bază sportivă, un complex care să ofere echipei de fotbal a Timișoarei posibilitatea de a-și realiza antrenamentele. Va fi situat lângă baza AEM pentru care Consiliul Județean Timișoara a licitat, dar a pierdut, și va avea 1,6...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Administrația județeană nu se lasă. A pierdut baza AEM la licitație, dar face una și mai mare lângă
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș în parteneriat cu Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Timiș, organizează seminarul de informare ”Angajează Inteligent – Sprijin Financiar, Formare Calificată Și Recrutare Prin AJOFM”. Evenimentul are loc în data de 1 iulie, la Centrul Regional de Afaceri Timișoara. Seminarul este unul de informare dedicat celor mai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIAT organizează un seminar împreună cu AJOFM Timiș
Top
deBanat.ro - spune realitatea!
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.

OSZAR »