SARS-Cov2. Controale în magazine și în mijloace de transport în comun din Timiș. Zeci de persoane au fost amendate

controale restaurante

controale restaurante

Polițiști, jandarmi și reprezentanți ai altor instituții derulează acțiuni de prevenire și limitare a infectării cu Covid-19 în zonele aglomerate din Timiș.

În 9 iulie, în Timiș au fost verificate 145 de societăți comerciale, iar polițiștii rutieri s-au aflat în trafic pentru a verifica dacă sunt respectate măsurile de protecție individuală în mijloacele de transport în comun. Au fost verificate peste 80 de autovehicule și au fost aplicate 22 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor Legii pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19 privind măsurile de protecție individuală și 73 pentru nerespectarea prevederilor privind regimul rutier.

Acțiunile de acest gen continua zilnic. Ele se desfășoară sub autoritatea Instituției Prefectului, iar echipele de control sunt formate din polițiști din cadrul I.P.J Timiș, polițiști de frontieră, jandarmi, pompieri, polițiști locali, precum și reprezentanți ai Inspectoratului Teritorial de Muncă, Direcției Sanitar-Veterinare, Inspectoratului de Stat pentru Controlul Traficului Rutier, Direcției de Sănătate Publică si cei de la Protecția Consumatorului.

 

 

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Puștiul din Timișoara pe care pariase Mihai Leu, start în memoria mentorului său la Reșița

Etapa de viteză în coastă de la Reșița, programată în acest weekend, va avea o semnificație aparte pentru unul dintre cei mai tineri piloți din competiție. Legitimat la clubul Canova Racing Timișoara, Nicolas Benea, considerat de regretatul Mihai Leu unul dintre cei mai promițători piloți ai noii generații, va concura în memoria fostului campion, care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Puștiul din Timișoara pe care pariase Mihai Leu, start în memoria mentorului său la Reșița
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Summer sale

Economic vezi arhiva Economic

Rețeaua electrică din Cenad va fi modernizată cu 58 de milioane de lei

Rețelele de medie și joasă tensiune din localitatea Cenad, județul Timiș, vor fi modernizate de către operatorul care le deține, în beneficiul a aproximativ 1.600 de locuitori. Lucrările fac parte dintr-un proiect finanțat prin Fondul pentru Modernizare Programul Cheie 3.2. Compania Rețele Electrice România, parte a grupului PPC în România, a demarat deja lucrările. ”În...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rețeaua electrică din Cenad va fi modernizată cu 58 de milioane de lei

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

După faptă şi răsplată. După o săptămână plină, cu susțineri ale proiectelor de către studenții Facultății de Arhitectură și Urbanism de la Universitatea Politehnica Timișoara, joi, 3 iulie 2025, în spațiul ARChA a avut loc vernisajul expoziției Future Days. Expoziția reunește rezultatele tuturor atelierelor de proiectare și programelor școlii precum și proiectele de diplomă ale...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Expoziţie specială la Future Days: studenţii UPT îşi scot munca la vedere
Rețelele de medie și joasă tensiune din localitatea Cenad, județul Timiș, vor fi modernizate de către operatorul care le deține, în beneficiul a aproximativ 1.600 de locuitori. Lucrările fac parte dintr-un proiect finanțat prin Fondul pentru Modernizare Programul Cheie 3.2. Compania Rețele Electrice România, parte a grupului PPC în România, a demarat deja lucrările. ”În...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rețeaua electrică din Cenad va fi modernizată cu 58 de milioane de lei
Deschiderea unui nou punct de frontieră permanent, amplasat între România și Serbia, pe malul canalului Bega, nu are nici acum un termen clar de deschidere. Deocamdată rămâne deschiderea o dată pe lună, într-un weekend, pentru a putea permite folosirea pistei de biciclete spre Zrenjanin. Deși Timișul a făcut deja toate demersurile necesare deschiderii, problema nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Deschiderea unui punct de trecere a frontierei permanent pe canalul Bega mai așteaptă
În urma unor discuții purtate de reprezentanții Consiliului Județean Timiș în China, un investitor din această țară ar urma să deschidă la Dudeștii Noi o nouă fabrică, o investiție de 150 de milioane de euro. Aici ar urma să lucreze 600 de persoane, compania fiind un furnizor al cunoscutului lanț de magazine Ikea. Discuțiile ar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dudeștii Noi atrage o investiție de 150 de milioane de euro. Se creează 600 de noi locuri de muncă
Universitatea de Vest din Timișoara anunță o nouă premieră pentru viața socio-economică a regiunii de vest, prin deschiderea primei grădinițe asociate instituțional la o comunitate universitară. Grădinița cu program prelungit ,,Smart Start UVT” își va deschide porțile pentru anul școlar 2025-2026, cu o perioadă de preînscriere ce va fi cuprinsă între 07 și 15 iulie...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Universitatea de Vest va avea o grădiniță în noul an școlar
Pus între ciocan și nicovală, șef al PNL Timiș și consilier al primului ministru, pe de  o parte, și cetățean și politician local, pe de altă parte, Marilen Pirtea ne spune că își dorește stadionul nou la Timișoara, dar trebuie înțeles că la bugetul național sunt probleme. Mult mai concret este colegul său de partid,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consiliul Județean Timiș are argumente pentru susținerea proiectului stadionului. A pus deoparte deja 100 de milioane de lei
Top
deBanat.ro - spune realitatea!
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.

OSZAR »