Profesorul Radu Băncilă, membru de onoare al Academiei de Științe Tehnice din România

Radu Bancila ceremonie

Radu Bancila ceremonie

În cadrul unei ceremonii solemne desfășurate la București, la sediul Academiei de Științe Tehnice din România, i s-a decernat diploma de Membru de Onoare ASTR profesorului emerit Radu Bănculă, de la Facultatea de Construcții a UPT. Acest eveniment înseamnă o nouă recunoaștere a meritelor profesionale pentru un profesor al Universității Politehnica Timișoara.

Prof.em.dr.ing. Radu Băncilă este absolvent al Institutului Politehnic Timișoara, Facultatea de Construcții, promoția 1967. În anul 1981 devine doctor inginer, iar în 1992 profesor universitar în cadrul Facultății de Construcții, Departamentul CMMC. În 1997 devine conducător de doctorat, iar în 2012 primește titlul de profesor emerit al Universității Politehnica Timișoara.
În 1991, profesorul Radu Băncilă a inițiat studiul de inginerie civilă în limba germană – primul studiu ne-germanistic din România cu predare în limba germană.
Profesorul Băncilă a contribuit la încheierea unui contract de parteneriat, în 1993, între Universitatea Politehnica Timișoara și Universitatea Tehnică din München, iar secția a fost inclusă în programul de promovare al Serviciului German de Schimb Academic DAAD. Profesorul Radu Băncilă, fostul șef al secției de Inginerie Civila cu predare in limba germana a Universității Politehnica Timișoara, s-a implicat mulți ani pentru învățământul superior din România, cu predare în limba germană.
În 2012 Profesorul Băncilă a primit Ordinul de Merit al Republicii Federale Germania, „Crucea de Merit Clasa I” de la Ambasadorul Republicii Federale Germania în România, Andreas von Mettenheim. Este membru sau membru fondator într-o serie de asociații internaționale de calibru în domeniul construcțiilor, are 110 lucrări științifice publicate în reviste internaționale de prestigiu, 10 cărți de specialitate publicate, 4 în limba engleză și 2 în limba germană.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Dumbrăviţa s-a reunit cu gândul la Liga 2

A sunat clopoţelul reunirii la Pădurea Verde. CSC Dumbrăviţa a început astăzi pregătirile pentru noul sezon. Pe gazonul stadionului „Ștefan Dobay” au fost prezenți 24 de jucători la primul antrenament al verii – mulți dintre ei jucători aflați în probe sau juniori promovați din cadrul Academiei CSC Dumbrăvița. Marea majoritate a celor care s-au prezentat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dumbrăviţa s-a reunit cu gândul la Liga 2
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Iulius Town

Economic vezi arhiva Economic

Rețele Electrice cumpără cabluri de înaltă tensiune de 32 de milioane de lei, în vederea dezvoltării rețelei

Compania Rețele Electrice România caută furnizor pentru  cabluri electrice de înaltă tensiune, precum și accesorii, în valoare de 32 de milioane de lei pentru a putea desfășura proiectele de modernizare și mentenanță a rețelei, cu scopul de a o transforma într-o rețea mai rezilientă și mai fiabilă. Licitația a fost lansată pe SEAP. În urma...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rețele Electrice cumpără cabluri de înaltă tensiune de 32 de milioane de lei, în vederea dezvoltării rețelei

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Momentul în care timpul liber e pe primul loc. Studenții Universității Politehnica Timișoara beneficiază de 103 locuri gratuite în tabere în vacanța de vară 2025. Taberele studențești de vară se desfășoară în 10 serii, în perioada 14 iulie – 2 septembrie 2025. Locurile în tabere au fost alocate pe facultăți, după cum urmează: Arhitectură și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Locuri gratuite pentru studenţii UPT în taberele de vară
La sediul Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială a instalat un sistem special, de ghidaj audio, prin intermediul căruia se va oferi ajutor persoanelor cu deficiențe auditive pentru a beneficia de serviciile oferite de instituție. ANPIS a demarat implementarea unui sistem modern de accesibilizare a sediului propriu, precum și ale agențiilor teritoriale AJPIS, destinat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Persoanele cu deficiențe vizuale beneficiază acum de ghidaj audio la sediul AJPIS Timiș
Compania Rețele Electrice România caută furnizor pentru  cabluri electrice de înaltă tensiune, precum și accesorii, în valoare de 32 de milioane de lei pentru a putea desfășura proiectele de modernizare și mentenanță a rețelei, cu scopul de a o transforma într-o rețea mai rezilientă și mai fiabilă. Licitația a fost lansată pe SEAP. În urma...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rețele Electrice cumpără cabluri de înaltă tensiune de 32 de milioane de lei, în vederea dezvoltării rețelei
Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Timiș (AJOFM Timiș) a demarat două proiecte strategice dedicate tinerilor din județul Timiș. Prin „Viitor pentru TINEri – Educație și oportunități în carieră” și „SPOT – Serviciul Public de Ocupare pentru Tineri” se vor putea oferi servicii e consiliere de calitate pentru tinerii din județ. Aceste proiecte sunt...
Citeşte tot articolul Citeste articolul AJOFM Timiș va oferi consiliere specializată pentru tineri, în cadrul a două proiecte finanțate cu bani europeni
Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș, cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Timiș, organizează Festivalul Național de Folclor Petrică Moise, ediția a IV-a, în 26 iunie 2025, de la ora 18:30, la Timișoara Convention Center din Timișoara. Soliști renumiți, tamburași, dansatori și extraordinara orchestră a Ansamblului Profesionist Banatul îi vor aduce, împreună cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Joi, 26 iunie, regal folcloric la Festivalul Național Petrică Moise, ajuns la ediția a IV-a
Primăria Şag anunţă că, începând cu data de 1 iulie 2025, va fi redeschis cel de-al doilea cabinet medical cu activitate în medicina de familie. Acesta va fi parte integrantă a dispensarului comunei Șag. Personalul medical care își va desfășura activitatea în cadrul acestuia este următorul: Zamfira Sârbovan– medic, tel. 0745 645 703 Andrada Sopca–...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În 1 iulie se deschide al doilea cabinet medical din Şag
Povestea gunoaielor adunate ”pe stoc” la stația de sortare a deșeurilor de la Timișoara a avut, marți, un nou episod, de această dată în ședința de plen a Consiliului Local. Șeful ADID Timiș, Cristian Moș, a fost convocat să explice de ce acolo s-a umplut cu deșeuri odată cu contractarea unei noi firme care să...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Șeful ADID, în fața CLT, pe tema gunoaielor de la stația de sortare: ” Eu nu consider că e un dezastru, consider că e o tranziție”
Distincție prestigioasă. Dr.ing. Diana Andone, directorul Departamentului de ID/IFR și Educație digital, și conf.dr.ing. Vlad Mihăescu au reprezentat Universitatea Politehnica Timișoara la Conferința Anuală EDEN Digital Learning Europe 2025, desfășurată la Bologna, Italia. Având tema „Shaping the Future of Education in the Age of AI”, evenimentul a reunit peste 300 de delegați din peste 150...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Premiu internațional important pentru un profesor UPT
A sunat clopoţelul reunirii la Pădurea Verde. CSC Dumbrăviţa a început astăzi pregătirile pentru noul sezon. Pe gazonul stadionului „Ștefan Dobay” au fost prezenți 24 de jucători la primul antrenament al verii – mulți dintre ei jucători aflați în probe sau juniori promovați din cadrul Academiei CSC Dumbrăvița. Marea majoritate a celor care s-au prezentat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dumbrăviţa s-a reunit cu gândul la Liga 2
Municipalitatea timișoreană vrea să aloce din bugetul propriu bani pentru reabilitarea a alți aproape cinci kilometri de țevi de rețea primară de termoficare. Instituția a obținut în 2024 o finanțare europeană nerambursabilă record pentru înlocuirea a peste 13 km de conducte. Loturile 2, 3 și 4, care cumulează 4,835 km de rețea termică primară, vor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria vrea să înlocuiască, cu bani de la bugetul local, încă cinci kilometri de rețea de termoficare primară
Top
deBanat.ro - spune realitatea!
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.

OSZAR »