Inspirându-se din Nicolae Robu, PSD a depistat „Grupul împotriva Giarmatei”

Rândurile următoare sunt despre nemărginita ipocrizie a unor politicieni şi modul în care abordează diametral opus, în funcţie de intersele personale şi de partid, cazuri similare. Concret, săptămâna trecută consilierii locali PMP din Giarmata au ieşit din majoritatea alcătuită cu PSD în Consiliul Local şi s-au alăturat liberalilor în opoziţie. Jale mare în PSD şi nu doar la nivelul Giarmatei, ci şi la nivel judeţean. Mai ales că primarul PSD-ist Virgil Bunescu nu-şi putea trece proiectul de buget, care cuprindea, cum chiar el recunoştea, şi tot felul de paranghelii pe bani publici. Mai mult, PSD Timiş dă şi un comunicat de presă, prin care, cu mânie proletară, acuză noua majoritate formată din PNL şi PMP, majoritate care, cică, s-ar împotrivi măreţelor iniţiative ale primarului.

Editorial de Ino Ardelean

Editorial de Ino Ardelean

Chiar preşedintele PSD Timiş, Călin Dobra, dă o declaraţie prin care asigură lumea că Bunescu este „un om corect și cinstit”, iar proiectele sale sunt „în totalitate pentru binele comunității și dezvoltarea comunei Giarmata”. La rândul lui, Bunescu, care este şi vicepreşedinte PSD Timiş, se declară „indignat” că aleşii PNL şi PMP se opun unor bunătăţuri de proiecte. Mai mult, el afirma că aceştia îşi „promovează propriile interese”, care, evident, nu coincid cu ale cetăţenilor Giarmatei. Ori el, Bunescu, ştie exact ce vor aceşti cetăţeni.

Unde am mai auzit astfel de declaraţii, cu primarul bun care munceşte la modul fanatic pentru binele comunităţii şi consilierii răi care blochează minunatele inţiative ale edilului? Exact, la Timişoara, la Nicolae Robu. Doar partidele sunt altele. Primarul e liberal şi ştie exact ce vor timişorenii, în schimb, consilierii PSD fac parte dintr-un „Grup împotriva Timişoarei”. Şi asta fiindcă nu sunt de acord cu unele inţiative ale primarului pe alocuri bizare sau care chiar ascund interese personale sau de grup. Şi, în mod cert, nu ale timişorenilor.

Ei bine, când e vorba de Giarmata, Robu, care este şi preşedinte PNL Timiş, salută faptul că aleşii liberali şi PMP-işti blochează proiectele primarului. De această dată, alianţa dintre consilierii PNL şi PMP este „extrem de benefică”. Aşadar, şi la Nicolae Robu şi la Călin Dobra vedem un dublu standard. Primul consideră că opoziţia consilierilor la Timişoara este mai mult decât toxică, dar la Giarmata e binevenită. PSD-iştii susţin contrariul: e bine să faci opoziţie la Timişoara, dar e meschin acelaşi lucru la Giarmata.

Altfel, cei doi primari, deşi în partide diferite, se aseamănă între ei ca două picături de apă, având aceeaşi mentalitate. Una de sorginte comunistă. Ambii sunt convinşi că numai ei ştiu ce este mai bine pentru comunităţile lor. Nu eşti de acord cu Robu, musai eşti împotriva Timişoarei. Nu eşti de acord cu Bunescu, eşti împotriva Giarmatei. Tocmai de aceea, cred că şi PSD şi Robu au dreptate, dar numai pe jumătate. Respectiv, PSD are dreptate în cazul Timişoarei, iar Robu în cazul Giarmatei. Fiindcă, printre altele, rolul unui Consiliu Local este şi de-a mai tempera zelul unor primari care se cred Dumnezei pentru comunităţile lor. Iar unele dintre iniţiativele lor n-au nimic în comun cu adevăratele necesităţi ale comunităţilor pe care le păstoresc.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

anteconbega a spus: (mai 8th, 2019 at 16:09 )

„Nu eşti de acord cu Robu, musai eşti împotriva Timişoarei. Nu eşti de acord cu Bunescu, eşti împotriva Giarmatei.” Definiţia perfectă a ghiorţanului politic timişan. Pe scurt: ghiorţanul USL-ist, creaţia lui VictorPonta şi a lui Crin Şmecherescu. Ponta pare că s-a trezit, Antonescu bate în continuare câmpii cu graţie.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Cu 21% mai puține posturi. Alfred Simonis anunță finalizarea procesului de restructurare a personalului din structurile CJT

Ultima structură din cadrul Consiliului Județean Timiș, Centrul de Cultură și Artă, are structură de personal aprobată, cu personal restructurat. Președintele instituției, Alfred Simonis, a anunțat finalizarea operațiuni de ”curățare” a structurilor de personal din cadrul instituției și spune că Timișul ar trebui să devină exemplu la nivel național. Gata, am finalizat restructurarea și acum...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cu 21% mai puține posturi. Alfred Simonis anunță finalizarea procesului de restructurare a personalului din structurile CJT
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Dumbrăviţa s-a reunit cu gândul la Liga 2

A sunat clopoţelul reunirii la Pădurea Verde. CSC Dumbrăviţa a început astăzi pregătirile pentru noul sezon. Pe gazonul stadionului „Ștefan Dobay” au fost prezenți 24 de jucători la primul antrenament al verii – mulți dintre ei jucători aflați în probe sau juniori promovați din cadrul Academiei CSC Dumbrăvița. Marea majoritate a celor care s-au prezentat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dumbrăviţa s-a reunit cu gândul la Liga 2
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Iulius Town

Economic vezi arhiva Economic

Rețele Electrice cumpără cabluri de înaltă tensiune de 32 de milioane de lei, în vederea dezvoltării rețelei

Compania Rețele Electrice România caută furnizor pentru  cabluri electrice de înaltă tensiune, precum și accesorii, în valoare de 32 de milioane de lei pentru a putea desfășura proiectele de modernizare și mentenanță a rețelei, cu scopul de a o transforma într-o rețea mai rezilientă și mai fiabilă. Licitația a fost lansată pe SEAP. În urma...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rețele Electrice cumpără cabluri de înaltă tensiune de 32 de milioane de lei, în vederea dezvoltării rețelei

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Ultima structură din cadrul Consiliului Județean Timiș, Centrul de Cultură și Artă, are structură de personal aprobată, cu personal restructurat. Președintele instituției, Alfred Simonis, a anunțat finalizarea operațiuni de ”curățare” a structurilor de personal din cadrul instituției și spune că Timișul ar trebui să devină exemplu la nivel național. Gata, am finalizat restructurarea și acum...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cu 21% mai puține posturi. Alfred Simonis anunță finalizarea procesului de restructurare a personalului din structurile CJT
Peste 10.000 de persoane care au vizitat deja expozițiile Bienalei Bienala Art Encounters 2025, care intră în cea de-a patra săptămână Între 25 și 29 iunie, sunteţi aşteptaţi la: Comenduirea Garnizoanei (Piața Libertății) Fundația Art Encounters (Bd. Take Ionescu, 46) FABER (Splaiul Peneș Curcanul, 4-5) Program de vizitare: Miercuri – Duminică – 12:00 – 20:00...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A patra săptămână de evenimente la Bienala Art Encounters 2025
BAROMETRUL Informat.ro – INSCOP Research a realizat un studiu mai puţin obişnuit, respectiv preferinţele muzicale ale românilor. Potrivit barometrului realizat în perioada 26-30 mai 2025, Irina Loghin, Andra și Phoenix se numără printre interpreții/ formațiile din țară preferate de români. Formația/interpretul de muzică românească preferat Rugați să indice ce interpret sau formație de muzică din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Irina Loghin, Andra și Phoenix în topul preferinţelor muzicale ale românilor. Sondaj INSCOP
Elevii de clasa a VIII-a au susținut, miercuri, proba la Matematică, a doua etapă a examenului de Evaluare Națională 2025 care contează în admiterea la liceu. Testarea a început la ora 9:00 și a durat două ore. Subiectele la matematică la Evaluare Națională au avut un nivel de dificultate mediu, fiind considerate nu mai grele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Miercuri s-a dat proba la matematică la Evaluarea Naţională. În Timiş, niciun eliminat, doar absenţi
Primarul Timişoarei, Dominic Fritz este considerat în presa germană ca având un rol cheie în negocierile pentru formarea noului guvern. Într-un articol  din Frankfurter Allgemeine Zeitung (FAZ), jurnalistul Michael Martens arată că, deși nu face parte oficial din noul guvern, Fritz va avea un cuvânt greu de spus în politica din România. Primarul Dominic Fritz...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz, în presa germană: „Cum a devenit un german unul dintre cei mai importanți politicieni din România”
Momentul în care timpul liber e pe primul loc. Studenții Universității Politehnica Timișoara beneficiază de 103 locuri gratuite în tabere în vacanța de vară 2025. Taberele studențești de vară se desfășoară în 10 serii, în perioada 14 iulie – 2 septembrie 2025. Locurile în tabere au fost alocate pe facultăți, după cum urmează: Arhitectură și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Locuri gratuite pentru studenţii UPT în taberele de vară
La sediul Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială a instalat un sistem special, de ghidaj audio, prin intermediul căruia se va oferi ajutor persoanelor cu deficiențe auditive pentru a beneficia de serviciile oferite de instituție. ANPIS a demarat implementarea unui sistem modern de accesibilizare a sediului propriu, precum și ale agențiilor teritoriale AJPIS, destinat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Persoanele cu deficiențe vizuale beneficiază acum de ghidaj audio la sediul AJPIS Timiș
Compania Rețele Electrice România caută furnizor pentru  cabluri electrice de înaltă tensiune, precum și accesorii, în valoare de 32 de milioane de lei pentru a putea desfășura proiectele de modernizare și mentenanță a rețelei, cu scopul de a o transforma într-o rețea mai rezilientă și mai fiabilă. Licitația a fost lansată pe SEAP. În urma...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rețele Electrice cumpără cabluri de înaltă tensiune de 32 de milioane de lei, în vederea dezvoltării rețelei
Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Timiș (AJOFM Timiș) a demarat două proiecte strategice dedicate tinerilor din județul Timiș. Prin „Viitor pentru TINEri – Educație și oportunități în carieră” și „SPOT – Serviciul Public de Ocupare pentru Tineri” se vor putea oferi servicii e consiliere de calitate pentru tinerii din județ. Aceste proiecte sunt...
Citeşte tot articolul Citeste articolul AJOFM Timiș va oferi consiliere specializată pentru tineri, în cadrul a două proiecte finanțate cu bani europeni
Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș, cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Timiș, organizează Festivalul Național de Folclor Petrică Moise, ediția a IV-a, în 26 iunie 2025, de la ora 18:30, la Timișoara Convention Center din Timișoara. Soliști renumiți, tamburași, dansatori și extraordinara orchestră a Ansamblului Profesionist Banatul îi vor aduce, împreună cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Joi, 26 iunie, regal folcloric la Festivalul Național Petrică Moise, ajuns la ediția a IV-a
Top
deBanat.ro - spune realitatea!
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.

OSZAR »