Modificări pe lista cu terenuri de casă de la PMT. Doi tineri și-ar putea pierde locurile

Lista cu cei 128 de tineri, printre care și colaboratori apropiați ai primarului Nicolae Robu, care trebuie să primească gratis teren de casă ar putea suferi modificări. Două persoane și-ar putea pierde locurile, după ce primăria a pierdut în instanță în cazul celor două contestații depuse. Lista a fost anuntață în primăvara lui 2017.
terenuri de casă
În martie 2017, Primăria Timișoara anunța lista cu tinerii care îndeplineau criteriile pentru a primi gratuit terenuri de casă în baza Legii 15/2003. Municipalitatea avea de dat 128 de parcele a câte 300 metri pătrați, situate în zona Ovidiu Balea. Printre beneficiarii rezultați în urma punctajului se numărau Sanda Greblă, consilierul personal Cătălin Iapă, consilierul local PNL Grigore Grigoroiu, fiul fostului consilier local ALDE Ilare Bordeașu, fiul Rodicăi Aurelian, șefa Serviciului Resurse Umane al PMT, dar și alți angajați din primărie. Lista, care a stârnit o mulțime de discuții, nu a fost aprobată în consiliul local nici până acum.

De când a fost făcută publică lista, liberalul Grigoroiu a renunțat la poziția sa, iar primarul Nicolae Robu a cerut ANI să spună dacă incompatibilitate sau conflict de interese în cazul celor care lucrează în PMT și sunt pe această listă. „Opinăm că situațiile prezentate nu generează o situație de incompatibilitate. În ceea ce privește conflictul de interese, invederăm faptul că acesta nu rezultă «de lege lata» (n.r. despre legea în vigoare), dintr-o dispoziție legală, ci doar dacă persoana care ocupă o funcție publică emite un act afectat de interesul personal”, transmiteau inspectorii de Integritatate. În august 2017, Robu anunța introducerea pe ordinea de zi a a CL a hotărârii privind repartizarea celor 128 de terenuri de casă, dar acest lucru n-a fost posibil, deoarece 2 persoane s-au adresat instanței.

Primăria Timișoara n-a avut câștig de cauză decât parțial. Una dintre contestatoare a solicitat eliminarea condiției referitoare la contul bancar și cei 10.000 de euro, dar instanța a respins cererea. Aceeași contestatoare și încă o persoană au cerut judecătorilor să se pronunțe și asupra criteriului legat de vârstă, așa că acum trebuie refăcute punctajele. „Instanța ne-a dat dreptate la contestația referitoare la conturi. A fost o contestație care viza obligativitatea existenței unei sume într-un cont. Acolo am câștigat noi. Contestația celor două persoane care aveau mai puțin de 35 de ani la depunerea cererilor, dar între timp au depășit această vârstă, a fost admisă. Prin urmare, instanța ne cere să considerăm vârsta de la data depunerii cererilor. Trebuie calculate punctajele celor două persoane care au fost descalificate. Dacă au loc în listă, conform punctajului, vor fi introduse și atunci automat cad două persoane”, a declarat, pentru deBanat.ro, primarul Nicolae Robu. Edilul nu a putut preciza dacă, până acum, s-a retras cineva de pe listă.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Luci_Pop a spus: (iulie 20th, 2018 at 13:14 )

Angajatii primariei simuleaza lucru nu-si toaca nervi, nici nu-si rup oasele pe la multinationale, dar primesc terenuri gratis. Casa nu le-o face tot primaria? Traiasca liberalismul USL-ist din Timisoara. Alin Nica iti place ce reclama gratis isi fac liberali din Timisoara?
(Nota: postarea se refera strict la persoanele afiliate primariei sau prietenilor care lucreaza la primarie si care primesc teren gratis)

PS: Daca traficul de influenta infloreste si nimeni nu-l observa cu cine trebuie sa vorbesc sa ma angajez si eu la primarie?

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

La vremuri digitale, tot cu hârtia. Reședința se înscrie pe cartea electronică de identitate cu o cerere depusă la ghișeu

Proaspăt implementată, cartea electronică de identitate, nu are încă toate facilitățile implementate. În consecință, Direcția de Evidență a Persoanelor informează că, pentru cetățenii care dețin un astfel de document, emis după 20 martie 2025, înscrierea reședinței se face, temporar, printr–o procedură provizorie, adică prin clasica cerere pe hârtie.  Această procedură a fost stabilită de Direcția...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La vremuri digitale, tot cu hârtia. Reședința se înscrie pe cartea electronică de identitate cu o cerere depusă la ghișeu
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Dumbrăviţa s-a reunit cu gândul la Liga 2

A sunat clopoţelul reunirii la Pădurea Verde. CSC Dumbrăviţa a început astăzi pregătirile pentru noul sezon. Pe gazonul stadionului „Ștefan Dobay” au fost prezenți 24 de jucători la primul antrenament al verii – mulți dintre ei jucători aflați în probe sau juniori promovați din cadrul Academiei CSC Dumbrăvița. Marea majoritate a celor care s-au prezentat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dumbrăviţa s-a reunit cu gândul la Liga 2
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

HUB Român de AI! Proiect de excepţie în care UPT şi UVT sunt parteneri

Proiect major la nivel naţional în domeniul tehnologiilor de vârf, cu participarea extraordinară a Universităţii Politehnica şi a Universităţii de Vest. O delegație a Universității Politehnica Timișoara, condusă de rectorul acesteia, conf.univ.dr.ing. Florin Drăgan, a participat miercuri, 25 iunie 2025, la ceremonia de lansare a proiectului HUB-ului Român de Inteligență Artificială – HRIA, care propune...
Citeşte tot articolul Citeste articolul HUB Român de AI! Proiect de excepţie în care UPT şi UVT sunt parteneri
Summer sale

Economic vezi arhiva Economic

Delegația de afaceri timișeană, la Ziua Națională a României în cadrul Expo 2025 Osaka – Japonia

Joi, 26 iunie, delegația de afaceri a Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș a participat la Ziua României în cadrul expoziției internaționale Expo 2025 Osaka, eveniment mondial de mare anvergură ce reunește 160 de țări participante și anticipează peste 28 de milioane de vizitatori. Momentul a coincis cu Ziua Drapelului României, unde tricolorul românesc...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Delegația de afaceri timișeană, la Ziua Națională a României în cadrul Expo 2025 Osaka – Japonia

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Joi, 26 iunie, delegația de afaceri a Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș a participat la Ziua României în cadrul expoziției internaționale Expo 2025 Osaka, eveniment mondial de mare anvergură ce reunește 160 de țări participante și anticipează peste 28 de milioane de vizitatori. Momentul a coincis cu Ziua Drapelului României, unde tricolorul românesc...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Delegația de afaceri timișeană, la Ziua Națională a României în cadrul Expo 2025 Osaka – Japonia
Timişoreanul Alexandru Rogobete, proaspăt ministru al Sănătăţii, a anunţat joi că a trimis în teritoriu Corpul de control al ministerului şi pe cel al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate pentru a verifica situaţia concediilor medicale. Rogobete a vorbit despre o “predispoziție” a unor angajați la ”îmbolnăvire” în apropierea sărbătorilor. Alexandru Rogobete afirmă că anul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, turează motoareler din start: Românii se “îmbolnăvesc” subit mai ales de sărbători
Proiect major la nivel naţional în domeniul tehnologiilor de vârf, cu participarea extraordinară a Universităţii Politehnica şi a Universităţii de Vest. O delegație a Universității Politehnica Timișoara, condusă de rectorul acesteia, conf.univ.dr.ing. Florin Drăgan, a participat miercuri, 25 iunie 2025, la ceremonia de lansare a proiectului HUB-ului Român de Inteligență Artificială – HRIA, care propune...
Citeşte tot articolul Citeste articolul HUB Român de AI! Proiect de excepţie în care UPT şi UVT sunt parteneri
PNL Timișoara atrage atenția asupra creșterii numărului de cerșetori de pe străzile Timișoarei, spunând că în spatele acestor cerșetori s-ar afla grupuri organizate.  PNL Timișoara a interpelat conducerea Primăriei, prin consilierul local Silvia Chițac, Primăria Timișoara și Poliția Locale cu privire la creșterea alarmantă a numărului de cazuri de persoane care cerșesc în zonele centrale...
Citeşte tot articolul Citeste articolul PNL Timișoara a constatat că în centrul Timișoarei sunt mulți cerșetori
Vineri, Bastionul Theresia din Timișoara va deveni scena unei sărbători aparte, în care tradiția românească se împletește cu spiritul urban, în cadrul evenimentului SÂNZIENE’N BASTION. Organizat de Visit Timiș, împreună cu Consiliul Județean Timiș, evenimentul propune o reinterpretare contemporană a uneia dintre cele mai îndrăgite sărbători populare – Sânzienele – și le oferă participanților ocazia...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Incursiune în timp, tradiţii milenare, Sânziene şi… F.Charm
Proaspăt implementată, cartea electronică de identitate, nu are încă toate facilitățile implementate. În consecință, Direcția de Evidență a Persoanelor informează că, pentru cetățenii care dețin un astfel de document, emis după 20 martie 2025, înscrierea reședinței se face, temporar, printr–o procedură provizorie, adică prin clasica cerere pe hârtie.  Această procedură a fost stabilită de Direcția...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La vremuri digitale, tot cu hârtia. Reședința se înscrie pe cartea electronică de identitate cu o cerere depusă la ghișeu
Inovația a fost mereu o caracteristică a Politehnicii timișorene, iar istoria de peste un secol este plină de povestiri, unele mai cunoscute, altele mai puțin, despre realizările cadrelor didactice de aici. Dintre cele cunoscute am putea aminti crearea primului calculator din mediul universitar din România – MECIPT-1 și a primei specializări de calculatoare din țară,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primul calculator „universitar” din Timişoarta s-a născut la Timişoara. Povestea profesorului Aurel Soceneanţu este fascinantă
Intenția guvernului de a tăia din valoarea și numărul burselor studențești a scos în stradă această categorie socială. Studenții s-au adunat și la Timișoara în fața Palatului Administrativ, joi de la ora 10.  Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR), împreună cu Liga AC, au protestat împotriva intenției noului Guvern al României de a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Studenții timișoreni au ieșit în stradă la Timișoara. Cer menținerea burselor la nivelul și numărul actual/FOTO
Caracterizată, în general, prin stabilitate și prețuri ale locuințelor mai de bun simț decât alte orașe umflate artificial, Timișoara are o piață imobiliară stabilă și cu tranzacții. Datele oficiale arată că, atât Timișoara, dar și județul Timiș, sunt cea de a doua piață imobiliară din România, după București. Astfel, Bucureștiul are cele mai multe tranzacții...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul și Timișoara rămân cea de a doua piață imobiliară a României
Top
deBanat.ro - spune realitatea!
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.

OSZAR »