Primăria Veche primește din nou un chiriaș… agricol. Reabilitarea mai așteaptă

Are igrasie, pică tencuiala și, nu demult, a luat foc un transformator, dar mai primește un chiriaș. ADS Timiș va funcționa în Primăria Veche, aceeași clădire de unde, în martie, s-a mutat Direcția Agricolă, pentru că imobilul trebuie ocupat doar cu activități artistice. De doi ani se așteaptă un proiect de reabilitare.

În ultimul plen al CL s-a votat atribuirea gratuită, în contract de comodat, până la finele anului, a două încăperi din Primăria Veche către Ministerul Agriculturii, Agenția Domeniilor Statului, filiala Timiș. Din aceeași clădire s-a mutat, în martie, Direcția Agricolă, după ce Primăria Timișoara nu a vrut să prelungească vechiul contract. „Direcția Agricolă trebuie să se mute. Nu le mai prelungim contractul. Sigur că nu-i scoatem în stradă, dar le-am pus în vedere să se mute. Nu este normal să ținem acea clădire ocupată cu servicii de genul acesta. O să dăm spațiu mai mult Facultății de Muzică și Artă Teatrală a UVT. Avem în vedere o reabilitare a acestei clădiri. Nu știu dacă în acest an, dar este una dintre prioritățile noastre”, spunea, în ianurie 2018, primarul Nicolae Robu. „ADS este într-o altă parte și are până la sfârșitul anului, tot în Primăria Veche. Nu au alternativă acum, oamenii își pierdeau niște drepturi. De aceea le-am dat provizoriu, că dacă nu aveau documentul acesta… înțelegerea este în felul următor, când avem de lucru pleacă imediat. Numai că le trebuiau acum un document, că dacă nu îl aveau, nu știu de ce nu puteau beneficia, nu mai știu detalii”, explică acum edilul.

În urmă cu două săptămâni, un transformator a luat foc în clădirea din Piața Libertății 1. În aprilie, în curtea imobilului a căzut tencuiala, fiind rănit ușor un om. După incendiu, prorectorul UVT Ovidiu Megan și câțiva studenți de la Facultatea de Teatru și Muzică au venit să discute cu Nicolae Robu despre reabilitarea clădirii. Au primit încă o tură de promisiuni. „Am promis că se vor face intervenții de urgență pentru punerea în siguranță a clădirii. Trebuie curățate curțile interioare, mai trebuie dat, după părerea mea, mortar jos de pe pereții din curțile interioare. Mi-au explicat că este și igrasie și o să cer celor care se ocupă cu așa ceva să intervină, să vadă care e cauza. Probabil că este o scăpare de apă la subsol, de ani de zile, pe care nimeni nu a sesizat-o. Se va interveni (…)„Trebuie să intervenim în regim de urgență pentru punerea în siguranță a clădirii. Direcția de Dezvoltare a primit de la mine sarcina să preia acest proiect. Cei care s-au ocupat până acum nu au reușit să progreseze. Voi monitoriza personal”, a declarat edilul. Anterior, acesta spusese că le cere de doi ani subordonaților săi un proiect, dar fără succes…

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

Radu F. Calistrat a spus: (mai 27th, 2018 at 19:43 )

Numai monitor de schi nu a fost dl Robu!

anteconbega a spus: (mai 27th, 2018 at 22:00 )

„Numai că le trebuiau acum un document, că dacă nu îl aveau, nu știu de ce nu puteau beneficia, nu mai știu detalii…” Măi frate, cum domină arbitrariul în cerebelul Cănitului! Detalii şi alte carii…

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Primăria Timișoara vrea să preia în administrare 13 monumente dedicate Revoluției din 1989

Consilierii locali timișoreni sunt chemați să aprobe preluarea de către Primăria Timișoara a 13 monumente dedicate eroilor Revoluției din 1989, realizate de Memorialul Revoluției. Administrația locală își propune să conserve și întrețină în mod corespunzător monumentele respective. Hotărârea a fost luată în urma unor discuții purtate cu reprezentanții Asociației Memorialul Revoluției 16-22 Decembrie 1989, care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara vrea să preia în administrare 13 monumente dedicate Revoluției din 1989
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Vine austeritatea! Guvernul Bolojan îşi asumă răspunderea pe noul pachet fiscal. TVA va avea două cote din 1 august: 11% şi 21%

Premierul Ilie Bolojan a anunțat, în această după-amiază, măsurile fiscale prin care Guvernul încearcă să reducă deficitul bugetar de 9,3% din PIB. Noul pachet prevede creştere de taxe şi reduceri de cheltuieli ale statului. Printre principalele măsuri luate vor fi creșterea cotei de bază a TVA la 21%, creşterea accizelor pentru alcool, combustibili, ţigări, suprataxarea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Vine austeritatea! Guvernul Bolojan îşi asumă răspunderea pe noul pachet fiscal. TVA  va avea două cote din 1 august: 11% şi 21%
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Mihai Leu a murit! Erou în box, raliu și în viața de zi cu zi

Tragedie în sportul românesc! Mihai Leu, marele campion român de box, a murit marți seara, la vârsta de 56 de ani. Fostul mare sportiv se confrunta de o lungă perioadă de timp cu probleme grave de sănătate, iar ultimele zile din viață și le-a petrecut internat în spital, la secția de Terapie Intensivă. După ce...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mihai Leu a murit! Erou în box, raliu și în viața de zi cu zi
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

usamvb

Decizie definitivă la CCR. USVT câştigă un război imobiliar cu o miză de câteva sute de milioane de euro

Curtea Constituţională pune capăt uneia dintre cele mai mari dispute imobiliare din Timişoara. Printr-o decizie luată marţi, mai multe terenuri, însumând 545 de hectare, trec în proprietatea Universităţii de Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timişoara. Decizia CCR nu a fost luată în unanimitate, ci cu scorul de 6-3. Terenurile în cauză, evaluate la sute...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Decizie definitivă la CCR. USVT câştigă un război imobiliar cu o miză de câteva sute de milioane de euro
Summer sale

Economic vezi arhiva Economic

Delegația de afaceri a CCIA Timiș prezentă la Expo Osaka a vizitat Ambasada României din Tokio/FOTO

Marți, 1 iulie, delegația de afaceri a CCIA Timiș prezentă în aceste zile în Japonia a fost primită, la sediul Ambasadei din Tokio, de către Ovidiu Raețchi, ambasadorul României, și de ministrul consilier Adrian Ionescu. După vizitarea Expo 2025 Osaka și participarea la evenimentele care au marcat Ziua Națională a României, programul delegației de afaceri...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Delegația de afaceri a CCIA Timiș prezentă la Expo Osaka a vizitat Ambasada României din Tokio/FOTO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Premierul Ilie Bolojan a anunțat, în această după-amiază, măsurile fiscale prin care Guvernul încearcă să reducă deficitul bugetar de 9,3% din PIB. Noul pachet prevede creştere de taxe şi reduceri de cheltuieli ale statului. Printre principalele măsuri luate vor fi creșterea cotei de bază a TVA la 21%, creşterea accizelor pentru alcool, combustibili, ţigări, suprataxarea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Vine austeritatea! Guvernul Bolojan îşi asumă răspunderea pe noul pachet fiscal. TVA  va avea două cote din 1 august: 11% şi 21%
Marți, 1 iulie, delegația de afaceri a CCIA Timiș prezentă în aceste zile în Japonia a fost primită, la sediul Ambasadei din Tokio, de către Ovidiu Raețchi, ambasadorul României, și de ministrul consilier Adrian Ionescu. După vizitarea Expo 2025 Osaka și participarea la evenimentele care au marcat Ziua Națională a României, programul delegației de afaceri...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Delegația de afaceri a CCIA Timiș prezentă la Expo Osaka a vizitat Ambasada României din Tokio/FOTO
Consilierii locali timișoreni sunt chemați să aprobe preluarea de către Primăria Timișoara a 13 monumente dedicate eroilor Revoluției din 1989, realizate de Memorialul Revoluției. Administrația locală își propune să conserve și întrețină în mod corespunzător monumentele respective. Hotărârea a fost luată în urma unor discuții purtate cu reprezentanții Asociației Memorialul Revoluției 16-22 Decembrie 1989, care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara vrea să preia în administrare 13 monumente dedicate Revoluției din 1989
Răspundeți campaniilor de rechemare în service a autovehiculelor, pentru a evita eventuala apariție a problemelor, este recomandarea Registrului Auto Român (RAR). Instituția recomandă posesorilor de autovehicule să acceseze în cel mai scurt timp platformele de informare ale producătorilor auto sau să se prezinte în rețeaua autorizată de service-uri a producătorilor. În momentul de față se...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Registrul Auto Român recomandă proprietarilor de autovehicule să răspundă la cererile de rechemare a acestora în service
De joi, la Timișoara demarează o nouă campanie de dezinsecție terestră în vederea combaterii țânțarilor și a larvelor acestora. Intervențiile au loc în perioada 3-10 iulie, și se vor desfășura între orele 21:00 – 06:00. Pe durata activităților, municipalitatea recomandă cetățenilor, în special copiilor, persoanelor vârstnice, cardiace, astmatice sau alergice la diverși compuși chimici să...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Începe o nouă campanie de dezinsecție terestră la Timișoara
Studiul de fezabilitate pentru repararea pistei de biciclete care leagă Timișoara de granița cu Serbia, pe malul Begăi, este finalizat și va urma elaborarea proiectului tehnic. Alin Popoviciu, vicepreședintele Consiliului Județean Timiș, spune că până la finalul anului în curs va putea fi lansată licitația pentru desemnarea executantului. Oficialul spune că starea actuală a pistei,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș pregătește reparația integrală a pistei de biciclete de pe malul canalului Bega/FOTO
Primăria Timișoara anunță că lucrările la Pasajul Solventul continuă în ritm susținut. Conform autorităților, până la finalul anului pietonii și bicicliștii vor putea traversa prin pasaj. Deocamdată, constructorul are activitate intensă acolo. Firma care se ocupă de lucrări avansează cu armarea structurii drumului de legătură peste pasaj între străzile Cassian Munteanu și Barierei, aflate pe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lucrările la Pasajul Solventul continuă în ritm intens/FOTO
Curtea Constituţională pune capăt uneia dintre cele mai mari dispute imobiliare din Timişoara. Printr-o decizie luată marţi, mai multe terenuri, însumând 545 de hectare, trec în proprietatea Universităţii de Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timişoara. Decizia CCR nu a fost luată în unanimitate, ci cu scorul de 6-3. Terenurile în cauză, evaluate la sute...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Decizie definitivă la CCR. USVT câştigă un război imobiliar cu o miză de câteva sute de milioane de euro
Pe 8 iulie 2025, Timișoara marchează Ziua Transportului Public și 156 de ani de la punerea în circulație a primului tramvai tras de cai pe actualul teritoriu al României. Cu această ocazie, Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) își deschide porțile către public și oferă o incursiune unică în istoria fascinantă a tramvaiului. Locaţia este...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Zi de sărbătoare. Pe 8 iulie vor fi porţi deschise la Muzeul Corneliu Mikloşi, unde se va aniversa 156 de ani de transport public
Top
deBanat.ro - spune realitatea!
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.

OSZAR »